BREAKING NEWS

VITAL SA: Mai multe localități din Maramureș, fără apă potabilă din cauza unei avarii

Locuitorii din mai multe localități din Maramureș se confruntă astăzi, 26 martie 2026, cu întreruperi în furnizarea apei potabile, ca urmare a unei avarii la rețeaua publică.

Potrivit anunțului transmis de operatorul SC Vital SA, sunt afectate localitățile Lăpușel, Bozănta Mare, Hideaga și Mogoșești, unde alimentarea cu apă a fost sistată temporar pentru efectuarea unor lucrări de reparații.

Intervenția este în desfășurare, iar echipele de specialitate se află la fața locului pentru remedierea defecțiunii și reluarea furnizării în cel mai scurt timp.

Conform estimărilor, furnizarea va fi reluată în jurul orei 13:00.

Reprezentanții operatorului își cer scuze pentru disconfortul creat și precizează că aceste întreruperi sunt cauzate de situații neprevăzute, independente de voința companiei.

Partajează acest conținut:

Poate ai ratat