CNA retrage licențele Realitatea Plus și Gold FM

Consiliul Național al Audiovizualului (CNA) a decis, marți, retragerea licențelor de emisie pentru postul de televiziune Realitatea Plus și postul de radio Gold FM, în urma analizării situației sancțiunilor aplicate celor două instituții media.

Măsura vine după ce radiodifuzorii nu au făcut dovada achitării amenzilor primite în perioada anterioară, în termenul prevăzut de legislația în vigoare. Potrivit reglementărilor din domeniul audiovizualului, neplata sancțiunilor în termen de șase luni poate atrage retragerea licenței de emisie.

Decizia a fost adoptată în cadrul ședinței CNA în care au fost analizate mai multe rapoarte ale Direcției de Monitorizare, inclusiv cele care vizează activitatea postului Realitatea Plus, atât în mediul audiovizual, cât și online.

Retragerea licenței reprezintă cea mai severă sancțiune aplicată de autoritatea de reglementare în domeniul audiovizualului și intervine după o serie de avertismente și sancțiuni aplicate în timp.

Posturile vizate mai pot emite până la comunicarea oficială, în scris, a deciziei CNA, ulterior urmând să înceteze difuzarea programelor.

Decizia nu este definitivă și poate fi contestată în instanță, conform prevederilor legale.

Partajează acest conținut:

Poate ai ratat