Polițiștii maramureșeni au desfășurat, în perioada 18 – 24 mai, o amplă acțiune în trafic care i-a vizat în special pe pietonii care nu respectă regulile de circulație, în încercarea de a reduce numărul accidentelor rutiere produse pe drumurile din județ.
Acțiunile au fost organizate de polițiștii rutieri și de ordine publică din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Maramureș și s-au desfășurat în mai multe localități din județ, în zonele considerate cu risc ridicat pentru producerea accidentelor.
Scopul principal al activităților a fost creșterea gradului de disciplină rutieră în rândul pietonilor, considerați participanți vulnerabili la trafic. În cadrul acțiunilor, oamenii legii au discutat cu cetățenii despre principalele riscuri generate de traversările neregulamentare, circulația pe partea carosabilă sau ignorarea regulilor elementare de siguranță.
Pe lângă activitățile preventive și de informare, polițiștii au aplicat și sancțiuni pentru abaterile constatate.
În total, au fost aplicate 236 de sancțiuni contravenționale pentru încălcarea prevederilor OUG 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, valoarea totală a amenzilor depășind 4.800 de lei.
Reprezentanții IPJ Maramureș atrag atenția că nerespectarea regulilor de circulație de către pietoni poate avea consecințe grave, multe dintre accidentele rutiere produse în ultimii ani având loc din cauza traversărilor neregulamentare sau a lipsei de atenție în trafic.
Polițiștii recomandă tuturor participanților la trafic să adopte un comportament preventiv și responsabil, pentru reducerea riscului de accidente și creșterea siguranței pe drumurile publice.
Partajează acest conținut:

