Circulația mai multor linii de autobuz din Baia Mare va fi modificată temporar începând cu 15 iunie 2026, ca urmare a închiderii traficului auto pe podul Unirii.
Primăria Baia Mare a anunțat că autobuzele URBIS de pe liniile 1, 4, 8, 9 și 18 vor circula pe trasee deviate până la finalizarea restricțiilor de trafic.
Potrivit municipalității, liniile 1, 8, 9 și 18 vor circula de la stația Electrica pe bulevardul Independenței, strada Culturii și bulevardul Regele Mihai I.
În cazul liniei 4, traseul va fi deviat de la stația Electrica pe bulevardul Independenței, strada Culturii și strada George Coșbuc.
Totodată, va fi înființată o stație suplimentară în apropierea Colegiului Național „Vasile Lucaciu”, pe strada Culturii nr. 2.
Reprezentanții administrației locale le recomandă călătorilor să își planifice din timp deplasările și își cer scuze pentru disconfortul creat de modificările temporare de trafic.
Partajează acest conținut:

