Inspectoratul Teritorial de Muncă reamintește angajatorilor că modificarea salariului minim brut garantat în plată trebuie transmisă în Registrul general de evidență a salariaților în termen de 20 de zile lucrătoare de la data la care modificarea a intrat în vigoare.
Obligația este prevăzută de Hotărârea Guvernului nr. 295/2025, care stabilește regulile privind Registrul general de evidență a salariaților.
Începând cu 1 iulie 2026, potrivit Hotărârii Guvernului nr. 146/2026, salariul de bază minim brut garantat în plată este de 4.325 de lei pe lună, pentru un program normal de lucru. Suma este stabilită fără a include sporurile și alte adaosuri.
ITM atrage atenția și asupra prevederilor art. 164 alin. (8) din Codul muncii, potrivit cărora salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată poate fi acordat unui salariat pentru o perioadă de cel mult 24 de luni, calculată de la data încheierii contractului individual de muncă.
După expirarea acestei perioade, angajatorul are obligația de a acorda salariatului un salariu de bază superior salariului minim brut pe țară garantat în plată.
Reprezentanții ITM recomandă angajatorilor să respecte termenul legal de transmitere a modificărilor în registru pentru a evita eventualele sancțiuni prevăzute de legislația în vigoare.
Sursa: ITM Maramureș
Partajează acest conținut: