BREAKING NEWS

Program modificat pentru circulația camioanelor în Ungaria din cauza caniculei. Restricțiile vizează autovehiculele de peste 7,5 tone

Inspectoratul Teritorial al Poliției de Frontieră Oradea informează că autoritățile din Ungaria au modificat programul de circulație al automarfarelor cu masa totală maximă autorizată de peste 7,5 tone, ca urmare a temperaturilor extreme prognozate la sfârșitul acestei săptămâni.

Potrivit informațiilor transmise de autoritățile maghiare, circulația autovehiculelor de transport marfă va fi permisă după următorul program (ora României):

  • sâmbătă, 1 august 2026, între orele 16:00 și 23:00;
  • duminică, 2 august 2026, între orele 07:00 și 23:00.

În afara acestor intervale, șoferii automarfarelor vor avea obligația să staționeze în parcările special amenajate până la expirarea restricțiilor de circulație instituite pe drumurile publice din Ungaria.

Sunt exceptate de la aceste restricții autovehiculele care transportă animale vii și produse perisabile, acestea putând circula și pe durata intervalelor în care sunt aplicate restricțiile.

Poliția de Frontieră precizează că măsura nu afectează traficul de persoane, astfel că circulația autoturismelor și a mijloacelor de transport destinate călătorilor se va desfășura în condiții normale.

Partajează acest conținut:

Poate ai ratat