Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia a anunțat, printr-un comunicat de presă transmis în 10 august 2026, punerea în mișcare a acțiunii penale și reținerea pentru 24 de ore a unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Caraș-Severin.
Potrivit comunicatului Parchetului, procurorul este cercetat pentru nerespectarea regimului armelor și munițiilor, uz de armă fără drept, tulburarea ordinii și liniștii publice, portul sau folosirea fără drept de obiecte periculoase și două infracțiuni de ultraj.
„Procurorul de caz din cadrul secției de urmărire penală a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia a dispus în cursul zilei de ieri, 09.08.2026, punerea în mişcare a acţiunii penale şi măsura reţinerii pentru 24 ore faţă de un inculpat, având calitatea de procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Caraș-Severin”, se arată în comunicatul de presă.
Din probatoriul administrat a rezultat că, în 9 august, în jurul orei 02:48, procurorul ar fi intrat pe terasa unui local public din comuna Ribița, județul Hunedoara, unde se aflau aproximativ 100 de persoane.
„Inculpatul a intrat pe terasa unui local public din Comuna Ribița, Jud. Hunedoara, în care erau cca 100 de persoane, având asupra sa un cuțit, un spray iritant lacrimogen, precum și o armă letală tip pistol, marca WALTHER, seria FBC 3400, de cal. 9X19”, precizează Parchetul.
Potrivit comunicatului, IPJ Caraș-Severin – Serviciul Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase dispusese, la 27 iulie 2026, anularea permisului de port-armă, aspect despre care inculpatul ar fi avut cunoștință din 6 august.
În jurul orei 03:00, polițiștii i-ar fi solicitat să se legitimeze, însă acesta ar fi refuzat, ar fi ridicat tonul și ulterior ar fi fugit, fiind urmărit de oamenii legii.
Parchetul susține că procurorul ar fi folosit spray-ul iritant-lacrimogen împotriva polițiștilor, iar în momentul imobilizării ar fi tras fără drept cu arma letală deținută, asupra sa.
În acest dosar, procurorul este cercetat pentru nerespectarea regimului armelor și munițiilor, uz de armă fără drept, tulburarea ordinii și liniștii publice, portul sau folosirea fără drept de obiecte periculoase și două infracțiuni de ultraj.
Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia subliniază că măsurile dispuse în dosar nu înlătură prezumția de nevinovăție.
„Precizăm că punerea în mișcare a acțiunii penale este etapă a procesului penal reglementată de C.proc.pen., având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate ce nu poate, în nicio situaţie, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție”, se precizează în comunicatul Biroului de informare publică și relații cu presa din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia.
Partajează acest conținut: