BREAKING NEWS

VIDEO. Final de operațiune în Maramureș. Evadatul a fost găsit ascuns pe un teren viran lângă Baia Mare

Căutările de amploare declanșate pentru găsirea lui Moldovan Dorel Corin s-au încheiat vineri, 21 august. Bărbatul evadat a fost depistat de forțele de ordine în urma unor acțiuni operative desfășurate în zonele considerate de interes.

Potrivit informațiilor transmise de Inspectoratul de Poliție Județean Maramureș, datele obținute de polițiști în cursul nopții au condus la organizarea a două razii cu efective mărite.

În timpul operațiunilor, Moldovan Dorel Corin a fost găsit ascunzându-se pe un teren viran din proximitatea municipiului Baia Mare.

Pentru prinderea evadatului au fost mobilizate forțe importante. Acțiunea polițiștilor maramureșeni a beneficiat de sprijinul Inspectoratului de Jandarmi Județean Maramureș, precum și al grupelor canine din cadrul inspectoratelor de poliție județene Maramureș și Satu Mare.

În operațiunea de căutare au fost implicați, încă de la declanșarea acesteia, și salvamontiști, precum și angajați ai Penitenciarului Baia Mare.

Conducerea IPJ Maramureș a transmis mulțumiri tuturor efectivelor implicate în operațiune pentru profesionalismul, perseverența și efortul depus pe întreaga durată a misiunii.

Astfel, ampla mobilizare pentru localizarea bărbatului s-a încheiat cu prinderea acestuia în apropierea municipiului Baia Mare.

Partajează acest conținut: