Problemele provocate de avaria majoră produsă în 20 august continuă să afecteze alimentarea cu apă în mai multe localități din Maramureș. VITAL SA anunță că utilizatorii pot avea apă cu presiune redusă, iar în anumite zone furnizarea poate fi întreruptă temporar.
Sunt afectate localitățile Săcălășeni, Coruia, Culcea, Coaș, Cătălina, Coltău și Satu Nou de Jos.
Potrivit VITAL SA, avaria majoră a provocat o pierdere importantă de apă și o scădere semnificativă a presiunii în rețea. În acest moment, sistemul nu este încă încărcat suficient pentru ca apa să poată fi distribuită în mod egal către toți consumatorii din zona afectată.
Furnizarea apei se realizează cu discontinuitate, iar locuitorii celor șapte localități se pot confrunta fie cu presiune redusă la robinete, fie cu lipsa totală a apei în anumite zone. Problemele vor persista până la reumplerea și echilibrarea rețelei afectate de avaria din 20 august.
VITAL SA explică faptul că finalizarea unei intervenții nu înseamnă că apa revine instantaneu la robinete. După o avarie majoră, tronsonul afectat trebuie repus în funcțiune, iar rețeaua trebuie reumplută și presurizată treptat.
Momentul în care alimentarea revine la parametri normali poate diferi de la o zonă la alta, în funcție de configurația sistemului, distanța față de punctul de alimentare și cota la care se află consumatorii.
Operatorul face și un apel insistent către populație să utilizeze apa doar pentru necesități gospodărești și de uz casnic până la stabilizarea completă a sistemului.
Consumatorii sunt rugați să evite temporar irigarea grădinilor, spălarea teraselor, curților și pavajelor, precum și umplerea piscinelor, bazinelor sau rezervoarelor de mare capacitate. Reducerea consumului este necesară pentru ca alimentarea cu apă potabilă să poată reveni în condiții optime pentru toți utilizatorii.
Pentru informații suplimentare sau sesizări, consumatorii pot contacta dispeceratul VITAL SA la numerele 0262/215150, 0362/401052 și 0372/752661.
Partajează acest conținut: