BREAKING NEWS

Alertă în Maramureș. Un urs a fost semnalat la intrarea în Repedea, populația a fost avertizată prin RO-ALERT

Mobilizare a autorităților în comuna Repedea, după ce prezența unui urs a fost semnalată printr-un apel la 112. Animalul a fost observat la intrarea în localitate, pe o stradă lăturalnică.

În urma sesizării au fost anunțate autoritățile administrației publice locale, iar un echipaj de jandarmi a fost trimis la fața locului pentru verificarea situației și prevenirea unor incidente.

Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Gheorghe Pop de Băsești” al județului Maramureș a transmis și un mesaj RO-ALERT pentru avertizarea populației cu privire la prezența ursului în zonă.

La Repedea a fost mobilizat preventiv și un echipaj medical de prim-ajutor EPA-SMURD.

Autoritățile le recomandă localnicilor și persoanelor care tranzitează zona să nu se apropie de animal, să nu încerce să îl hrănească sau să îl fotografieze. Oamenii sunt sfătuiți să își protejeze animalele din gospodării, însă fără să se expună vreunui pericol.

Intervenția este în desfășurare, iar populația este îndemnată să respecte indicațiile autorităților și avertizările transmise prin sistemul RO-ALERT.

Partajează acest conținut: