BREAKING NEWS

Bulevardul Unirii intră într-o nouă etapă de modernizare. Cum ar urma să se schimbe una dintre arterele importante ale Băii Mari

Primăria Municipiului Baia Mare a lansat procedura de achiziție publică pentru proiectarea și asistența tehnică necesare modernizării unui nou tronson al Bulevardului Unirii. Investiția vizează sectorul cuprins între intersecția cu Bulevardul Traian și intersecția cu strada Vasile Alecsandri.

Contractul include elaborarea documentațiilor pentru etapele DALI, DTAC și PT, precum și asistența tehnică pe durata execuției lucrărilor.

Valoarea estimată a achiziției este de 1.374.250 de lei fără TVA, iar termenul-limită pentru depunerea ofertelor este 27 octombrie 2026.

Investiția urmează să fie finanțată din fonduri nerambursabile, prin Programul Regional Nord-Vest 2021–2027, și din contribuția proprie a Municipiului Baia Mare.

Primarul Ioan Doru Dăncuș spune că proiectul reprezintă continuarea modernizării Bulevardului Unirii, în condițiile în care tronsonul dintre Hotel Mara și Bulevardul Independenței se află deja în execuție.

„Începem pregătirile pentru modernizarea celui de-al doilea tronson al bulevardului. Așa cum știți, tronsonul dintre hotelul Mara și bulevardul Independenței se află deja în execuție. Am început cu podul pe care l-am reconstruit de la zero, la patru benzi de circulație, cu diverse alte facilități care nu existau înainte și care va fi finalizat înainte de termenul estimat inițial. Revenind la proiectul pentru care am demarat pregătirile, ne propunem să transformăm și cel de-al doilea tronson într-un coridor modern de mobilitate, sigur și prietenos pentru toți cei care îl folosesc, indiferent dacă merg cu mașina, cu bicicleta, pe jos sau cu transportul public”, a declarat Ioan Doru Dăncuș, primarul municipiului Baia Mare.

Proiectul prevede amenajarea unei benzi dedicate transportului public, modernizarea carosabilului și realizarea unei infrastructuri sigure pentru bicicliști, inclusiv a unei piste pentru biciclete.

Trotuarele ar urma să fie modernizate și aduse la standardele de accesibilitate, iar circulația și intersecțiile vor fi reorganizate. Sunt prevăzute, de asemenea, modernizarea spațiilor publice și a iluminatului stradal, amenajarea spațiilor verzi, instalarea mobilierului urban și realizarea marcajelor și semnalizării rutiere.

O altă componentă importantă a proiectului este introducerea în subteran a rețelelor electrice și de telecomunicații. Utilitățile afectate de lucrări vor fi relocate sau protejate, iar intervențiile vor fi corelate cu rețelele edilitare existente și cu investițiile deja realizate în zonă.

Lansarea achiziției pentru proiectare reprezintă etapa pregătitoare a investiției. Lucrările efective vor putea avansa după parcurgerea etapelor de proiectare și a procedurilor necesare implementării proiectului.

Partajează acest conținut: