BREAKING NEWS

Deputatul Ionel Bogdan: PNL propune ca părinții care se întorc mai devreme la serviciu să primească un sprijin financiar egal cu indemnizația pentru creșterea copilului

Deputatul PNL de Maramureș, Ionel Bogdan, a inițiat, alături de senatoarea Gabriela Horga și deputații Raluca Turcan și Robert Sighiartău, o propunere legislativă prin care părinții care aleg să își reia activitatea profesională înainte de încheierea concediului pentru creșterea copilului să poată beneficia, pe lângă salariu, de un stimulent de inserție egal cu indemnizația pentru creșterea copilului. Proiectul a fost semnat și de alți parlamentari PNL și USR.

Prin propunerea legislativă L604/2026, stimulentul de inserție ar urma să fie calculat în funcție de indemnizația de care părintele ar fi beneficiat dacă ar fi rămas în concediul pentru creșterea copilului.

În prezent, stimulentul de inserție este de 1.500 de lei pentru părinții care reiau activitatea profesională înainte ca bebelușul să împlinească 6 luni și de numai 650 de lei pentru cei care fac acest pas ulterior. În schimb, indemnizația medie pentru creșterea copilului este de aproximativ 4.000 de lei pe lună. Diferența financiară poate determina amânarea reluării activității profesionale.

”Prin această inițiativă legislativă, ne dorim să le oferim părinților libertatea de a decide când se întorc la serviciu, fără să fie nevoiți să aleagă între carieră și siguranța financiară a familiei. Statul trebuie să îi sprijine în această decizie, nu să îi dezavantajeze financiar”, a declarat deputatul Ionel Bogdan.

Inițiativa vine în contextul scăderii accentuate a natalității în România. În anul 2025 s-au născut doar 145.725 de copii, cel mai mic număr înregistrat din 1930 până în prezent. În plus, între 2011 și 2021, România a pierdut peste un milion de locuitori.

Pentru părinții cu doi sau trei copii, concediile succesive pot însemna o absență de șase ani sau chiar mai mult de pe piața muncii, ceea ce poate îngreuna reintegrarea profesională și limita oportunitățile de carieră.

”Avem nevoie de măsuri care să sprijine familiile și să le ofere părinților posibilitatea de a-și continua parcursul profesional. Le mulțumesc colegilor mei Gabriela Horga, Raluca Turcan și Robert Sighiartău, alături de care am inițiat acest proiect, precum și tuturor colegilor din PNL și USR care au semnat inițiativa”, a subliniat Ionel Bogdan.

Proiectul prevede și menținerea stimulentului de inserție de 650 de lei după împlinirea vârstei de 2 ani a copilului, respectiv 3 ani în cazul copilului cu dizabilități, până la vârsta de 3 ani, respectiv 4 ani.

Inițiativa legislativă urmează să fie dezbătută în Parlament, iar adoptarea acesteia ar reprezenta o măsură de sprijin pentru părinții care doresc să revină mai devreme la serviciu.

Biroul parlamentar al deputatului Ionel Ovidiu Bogdan

Partajează acest conținut: