Ionel Bogdan a depus jurământul pentru preluarea mandatului la conducerea Consiliului Județean Maramureș
În prezența Prim-ministrului Ludovic Orban, venit special în Maramureș pentru acest moment, Ionel Bogdan a depus jurământul pentru preluarea primului său mandat de președinte al Consiliului Județean.
La ședința de constituire au mai participat ministrul Fondurilor Europene, Marcel Boloș, prefectul județului, Nicolae-Silviu Ungur, dar și Preasfinția Sa, Episcopul Maramureșului și Sătmarului, primarul municipiului Baia Mare și consilierii județeni aleși în urmă cu aproximativ o lună.
Noul președinte al Consiliului Județean a vorbit despre planurile sale, despre modul cum va începe implementarea proiectelor pentru maramureșeni, pornind în forță încă de luni, împreună cu toată echipa din Consiliul Județean.
“Maramureșul are sprijin. Planul lui Bogdan, cu care noi am câștigat alegerile aici, în Maramureș, este un plan susținut, un plan care va fi dus la bun sfârșit împreună cu reprezentanții Guvernului. De luni, vom începe implementarea acestui plan, un plan despre proiecte de investiții serioase pentru județul Maramureș, care să aducă acel plus de care județul nostru are nevoie, prin care să creștem nivelul de trai și bunăstarea maramureșenilor.”, a declarat Ionel Bogdan.
De asemenea, noul lider județean și-a declarat public intenția de a fi partener al tuturor primarilor din județ, cu care va face echipă în următorii patru ani pentru a aduce fiecărei comunități locale realizările de care oamenii au nevoie.
“Vom face un parteneriat serios cu fiecare administrație locală din județul Maramureș, pentru a ne duce la îndeplinire planurile pentru dezvoltare. Vă rog, stimați consilieri, să fiți extrem de serioși pentru că avem o șansă să implementăm cele mai importante proiecte pentru Maramureș: vorbim de drumuri expres, de finalizarea Barajului Runcu, de extinderea rețelei de gaze și alte proiecte care vor duce la bunăstarea acestui județ binecuvântat de Dumnezeu.”, a spus președintele CJ Ionel Bogdan.
Premierul României, Ludovic Orban, a vorbit despre responsabilitatea pe care o va avea noua echipă de la conducerea județului, despre așteptările pe care oamenii le au în special de la liberali, dar și despre încrederea totală pe care o are în Ionel Bogdan, pe care îl cunoaște de mulți ani și căruia îi cunoaște parcursul profesional și politic. “Din momentul învestirii în funcție, fiecare poartă o răspundere: de a participa la punerea în practică a unui program care poate cu adevărat să crească calitatea vieții, să asigure dezvoltarea județului Maramureș, un județ cu multe țări – Țara Maramureșului, Țara Codrului, Țara Chioarului, Țara Lăpușului, zone foarte diverse și cu problematici deosebite, care trebuie abordate în mod profesionist și cu soluții care nu pot fi aplicate peste tot la fel.”, a punctat Prim-ministrul.
”Îmi aduc aminte cu nostalgie când îl cunoșteam pe Ionel Bogdan, cu ceva ani în urmă, în organizația de tineret, la organizația municipală Baia Mare, și mă bucur să fiu alături de el după un succes remarcabil în care a reușit să câștige poziția de Președinte al Consiliului Județean.”, a continuat Ludovic Orban.
Totodată, premierul și-a luat angajamentul în fața maramureșenilor că va susține proiectele județului, iar Guvernul liberal va fi mereu un partener al administrației locale. “Vreau să interpretați prezența mea aici și ca un angajament de susținere pentru toate proiectele județului Maramureș. (…) Este momentul în care Guvernul și Administrația centrală să devină cu adevărat un partener al administrațiilor locale, nu o frână, nu un instrument de opresiune sau de distribuire a resurselor: nu în funcție de ochi frumoși, ci în funcție de calitatea proiectelor. Avem o șansă în următorii 4 ani, România are nevoie ca de aer de dezvoltare.”, a spus Ludovic Orban.
De asemenea, ministrul Fondurilor Europene, Marcel Boloș, și-a declarat sprijinul pentru noua echipă de la conducerea județului și a ținut să menționeze faptul că Planul lui Bogdan va pune pe picioare și va dezvolta Maramureșul: “Sper ca, în continuare, prin ceea ce facem la nivelul Ministerului Fondurilor Europene, să putem fi alături de dumneavoastră, alături de proiectele pe care le dezvoltați. Mă bucur că sunt alături de Ionel Bogdan la depunerea jurământului. Așa cum îl cunosc, tânăr, devotat, harnic și consecvent cu planurile pe care și le-a propus, sunt convins că Ionel Bogdan va face față cu succes acestui plan îndrăzneț. Și peste ani, Maramureșul, prin acest Plan al lui Bogdan, să fie unul care va pune pe picioare dezvoltarea și modernizarea de care este atâta nevoie”.
Ionel Bogdan a ținut să mulțumească celor care au crezut în proiectul său, a mulțumit familiei pentru sprijin, dar și colegilor și primarilor care îi sunt alături. De asemenea, președintele Consiliului Județean a oferit flori tuturor doamnelor consilieri județeni.
Ionel Bogdan a obținut încrederea maramureșenilor la alegerile locale desfășurate în urmă cu aproximativ o lună, devenind cel mai tânăr președinte al unui consiliu județean din țară.
PNL Maramureș
About author
You might also like
CHIȘINĂU. Scriitorul şi ziaristul băimărean Ioan Romeo Roşiianu a obţinut Premiul „Centenarul Marii Uniri”
În perioada 27 februarie – 2 martie 2018 la Chişinău, Republica Moldova s-au desfăşurat manifestările primei ediţii a Galei Premiilor Uniunii Internaţionale a Oamenilor de Creaţie. Din Maramureş au fost
ARESTAT PENTRU INTRODUCEREA ÎN TARĂ, IMPORTUL ORI EXPORTUL DE DROGURI DE RISC ȘI TRAFIC DE DROGURI DE RISC
Polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Satu Mare și polițiștii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Petea, împreună cu procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate
Călin Bota, deputat PNL: La Aeroportul Maramureș, 37 de echipamente noi în valoare de peste 54,6 milioane de lei
Aeroportul Internațional Maramureș va beneficia de echipamente moderne, la standarde internaționale, care vor crește gradul de siguranță aeroportuară, contribuind astfel la #modernizarea aeroportului și la dezvoltarea economică a municipiului Baia
0 Comments
No Comments Yet!
You can be first to comment this post!