Exclusiv. URMĂRIRE ca-n FILME și ÎNCĂTUȘAT. MORȚI de beți au fugit de polițiști dar au fost prinși. Injurii și amenințări la adresa oamenilor LEGII. DETECTIVUL a fost la fața locului
Azi-noapte, 9/10 februarie, ora 23.50, polițiștii din Tăuții Măgherăuș, în timp ce efectuau serviciul de patrulare pe D.N.1C, au procedat la urmărirea în trafic a unui autoturism care circula pe sensul de mers Baia Mare – Seini.
Întrucât conducătorul auto nu a oprit la semnalele luminoase și acustice ale autospecialei de poliție, s-a continuat urmărirea acestuia, iar în scurt timp polițiștii au oprit autoturismul în cauză.
În momentul opririi, persoanele de pe scaunele din față și-au schimbat locurile.
Deoarece persoanele din autoturism s-au opus indicațiilor organelor de poliție de a opri motorul mașinii și de a ieși din autovehicul s-a procedat la extragerea acestora din mașină, fiind identificați doi bărbați de 31 respectiv 40 de ani și un copil de 12 ani pasager pe bancheta din spate.
Bărbatul de 40 de ani a fost încătușat întrucât s-a opus fizic extragerii din autoturism.
Întrucât ambii bărbați emanau halenă alcoolică s-a procedat la testarea acestora cu aparatul etilotest.
Bărbatul de 31 de ani a avut o concentrație alcoolică de 0.93 mg/l alcool pur în aerul expirat, iar bărbatul de 40 de ani a refuzat să fie testat.
Ambele persoane au fost conduse la Centrul de Permanență Seini în vederea recoltării de probe biologice de sânge, unde, din nou, bărbatul de 40 de ani a refuzat și recoltarea de mostre biologice de sânge.
În cauză se efectuează cercetări pentru stabilirea situației de fapt și a identității conducătorului auto.
Foto și video: Detectivul de Presă ȘOC!
Informații: Comunicat IPJ Maramureș. Titlul aparține redacției.
About author
You might also like
Adrian TODORAN – Scrisoare deschisă către băimăreni
Dragilor, Vă scriu aceste rânduri pentru a vă spune că m-am decis să candidez la funcţia de primar al municipiului Baia Mare, având un singur gând: să fac din Baia
ZIUA CULTURII NAȚIONALE SĂRBĂTORITĂ DE CENTRUL JUDEȚEAN PENTRU CONSERVAREA ȘI PROMOVAREA CULTURII TRADIȚIONALE ”LIVIU BORLAN” MARAMUREȘ
Consiliul Județean Maramureș prin Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale ”Liviu Borlan” Maramureș vă invită să le fiți alături în celebrarea Zilei Culturii Naționale. Ca în fiecare an,
Președintele PNL Baia Mare, Călin Ioan Bota, numit secretar de stat în cadrul Ministerului Fondurilor Europene
Crește prezența liberalilor maramureșeni în echipa guvernamentală. Președintele PNL Baia Mare, Călin Ioan Bota, a fost numit secretar de stat în cadrul Ministerului Fondurilor Europene, condus de Marcel Boloș. ,,Mulțumesc
0 Comments
No Comments Yet!
You can be first to comment this post!