De Ziua Asistentului Medical, ecograf staționar doppler color pe Secția de Endocrinologie a Spitalului Județean Baia Mare
Asociația noastră a adus azi, cu ocazia ”Zilei asistentului”, o bucurie pentru cadrele medicale și pacienții Spitalului Județean de Urgență ”Dr. Constantin Opriș”, un ecograf staționar doppler color cu sondă liniară și modul de elastografie, necesar Secției de Endocrinologie.
Un aport substanțial pentru achiziționarea aparatului l-au avut prietenii noștri de la firma MARAVET SRL, cărora le mulțumim și pe acestă cale. În această primăvară se împlinesc 10 ani de când Asociația Prietenii Spitalului ”Dr. Constantin Opriș” sprijină cea mai mare instituție de sănătate din județ, în beneficiul pacienților.
Anual am donat Spitalului Județean cel puțin câte un aparat. Acest lucru a fost posibil datorită donațiilor făcute de către persoanele fizice și juridice, prin campaniile de strângeri de fonduri organizate de către asociație. Îi asigurăm de toată considerația noastră pe toți cei care s-au implicat, într-un fel sau altul, spre a oferi cadrelor medicale și implicit pacienților, condițiile cele mai bune pentru un act medical cât mai performant. Aceasta este dovada clară că suntem o comunitate unită.
Vă așteptăm, să ne fiți alături în continuare.Vă mulțumim! AJUTĂ PENTRU A FI AJUTAT!
Prietenii Spitalului ”Dr. Constantin Opriș”
IBAN: RO78INGB0000999909942298 – ING Office Baia Mare Progresului
About author
You might also like
SENIORII liberali au o nouă CONDUCERE. Victor Paul DOBRE este noul președinte
De curând a avut loc Congresul SNL, în cadrul căruia a fost aleasă o nouă echipă de conducere a seniorilor liberali și a fost stabilită o nouă strategie pentru dezvoltarea
Conferința de deschidere a taberei ”PUNTE 2024” la Chișinău și la Festivalul ”Eminesciana” de la Strășeni, în Republica Moldova
Consiliul Județean Maramureș, împreună cu partenerii săi – Consiliul Raional Strășeni, Consiliul Raional Hîncești, Consiliul Raional Ungheni și Inspectoratul Școlar Județean Maramureș, a organizat la Chișinău, în data de 29
Cristian Niculescu Țâgârlaș, senator PNL Maramureș: Am participat la o întâlnire cu reprezentanții minorității ucrainene din diaspora
Astăzi am avut privilegiul de a participa la o întâlnire cu reprezentanții minorității ucrainene din diaspora, condusă de distinsul deputat Nicolae-Miroslav Petrețchi, președintele Uniunii Ucrainenilor din România, alături de membrii
0 Comments
No Comments Yet!
You can be first to comment this post!