Gheorghe Şimon, deputat PSD: „Alături de colegii mei, voi vota împotriva Ordonanței debranșării consumatorilor în starea de alertă!”
Guvernul de incompetenţi condus de premierul Cîţu mai dă o lovitură românilor, care supravieţuiesc foarte greu după perioada stării de urgenţă. Sunt multe familii cu copii, pensionari și angajați cu salarii mici care nu-și pot plăti în mod regulat facturile la utilități, iar situația lor se agravează exponențial în contextul creșterii explozive a tarifelor la energie electrică și gaze naturale. Peste 41% dintre gospodăriile din mediul urban și 36% din mediul rural au întârzieri de mai multe luni la plata utilităților, a declarat deputatul PSD Maramureș, Gheorghe Șimon.
”Alături de colegii mei din PSD, voi vota împotriva Ordonanța Guvernului care dă undă verde furnizorilor de utilități să debranșeze consumatorii care nu-și pot plăti facturile. Această Ordonanță nu ar fi trebuit să fie aplicată înainte de adoptarea Legii consumatorului vulnerabil. Întâi protejare, apoi debranșare și doar pentru cei care pot, dar din rea-voință nu doresc să plătească. Nu putem compara o familie cu mulții copii sau un pensionar cu pensie minimă, cu un rău-platnic, cum e de exemplu organizația PNL Sector 6 care nu și-a plătit facturile la căldură, deși ar fi putut să o facă. Nu trebuie ca, din cauza unor rău-platnici, să trimitem în beznă și în frig sute de mii sau poate milioane de români care, deși muncesc, au venituri insuficiente pentru a-și acoperi facturile care sunt din ce în ce mai mari. Măsura liberalizării pieței de energie trebuia adoptată simultan cu legea consumatorilor vulnerabili”, a declarat parlamentarul PSD Maramureș, Gheorghe Șimon.
România se află în continuare stare de alertă, adică acelaşi context care a motivat măsura interzicerii debranșării. ”Condițiile nu s-au schimbat pentru că suntem în continuare în stare de alertă și se anunță valul 4. Este posibil ca în scurt timp să fim nevoiți să revenim la astfel de măsuri și debranșarea consumatorilor care nu-și pot achita facturile sigur nu este soluția pentru a-i ajuta pe cei care se află în situații limită”, a arătat deputatul PSD Gheorghe Șimon.
Gheorghe Șimon, deputat PSD Maramureș
About author
You might also like
Primele IMAGINI cu MOCĂNIȚA deraiată la Vișeu de SUS!
Date de ultimă oră ne spun că în final 11 persoane au fost transportate la spital cu ambulanțele, una ajungând cu autoturismul propriu. Dintre victime, 5 sunt bărbați, 6 sunt
Administrațiile locale și județene au nevoie urgent de rectificarea bugetară fără favoritisme politice
Mii de primari din România așteaptă cu sufletul la gură rectificarea bugetară, în condițiile în care banii rămași în bugetele locale abia mai ajung pentru plata salariilor. Edilii atrag atenția
PERCHEZIȚII la DOMICILII. 300 kg de articole pirotehnice ridicate azi de polițiștii maramureșeni
Politistii Serviciului Arme, Explozivi si Substanțe Periculoase au intensificat în această perioadă activitățile de verificare a modului în care sunt deținute și comercializate articolele pirotehnice. Azi, 31 decembrie, polițiștii specializați
0 Comments
No Comments Yet!
You can be first to comment this post!