sfara tours orizontal va ureaza un 2021 plin de calatorii!

Cristian Niculescu-Țâgârlaș: ”Atribuțiile de senator și președinte de comisie în cadrul Senatului României, numeroasele proiecte de legi puse în dezbatere și aprobarea legislativului național nu mă împiedică, dimpotrivă mă motivează, pentru o prestație la un nivel cât mai înalt și în cadrul celei de a doua sesiuni plenare a  Adunării Parlamentare a Consiliului Europei”

Cristian Niculescu-Țâgârlaș: ”Atribuțiile de senator și președinte de comisie în cadrul Senatului României, numeroasele proiecte de legi puse în dezbatere și aprobarea legislativului național nu mă împiedică, dimpotrivă mă motivează, pentru o prestație la un nivel cât mai înalt și în cadrul celei de a doua sesiuni plenare a Adunării Parlamentare a Consiliului Europei”

În perioada 24-28 aprilie se desfășoară la Strasbourg a doua parte a sesiunii plenare de primăvară a Adunării Parlamentare a Consiliului Europei, membrii delegațiilor parlamentare prezente participând la lucrările de pe agenda sesiunii, care cuprind dezbaterile din cadrul comisiilor de specialitate și votarea proiectelor înscrise pe ordinea de zi.

Prezent în calitate de membru al Comisiei pentru afaceri juridice și drepturile omului și al Comisiei  pentru afaceri sociale, sănătate și dezvoltare durabilă a APCE, senatorul Cristian Niculescu-Țâgârlaș a participat  la discuțiile purtate în cadrul Grupului Partidului Popular European/Creștin-Democrat din cadrul Adunării Parlamentare a Consiliului Europei, precum și la dezbaterile purtate în plenul Adunării.

În acest context, în data de 26 aprilie, în  ședința de plen, senatorul liberal a contribuit la alegerea și desemnarea judecătorul Curții Europene a Drepturilor Omului din partea României, profesorul și avocatul Sebastian Rădulețu, devenit astfel judecător internațional și primul român diplomat la Oxford, care a fost ales judecător la CEDO.

”A fost o imensă satisfacție dar și plăcere să fiu martor la recunoașterea valorii și competenței judecătorului Rădulețu, desemnat în plen ca reprezentant al României în cadrul Curții Europene a Drepturilor Omului. Acest fapt mă determină să continui cu responsabilitate activitatea de membru al  APCE și mă angajez să lupt în continuare pentru recunoașterea valorilor  și promovarea intereselor țării noastre în cadrul Adunării Parlamentare a Consiliului Europei” a concluzionat senatorul Cristian Niculescu-Țâgârlaș, președintele Comisiei juridice, de numiri, disciplină, imunităţi şi validări a Senatului României și membru al Delegației parlamentare române la Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei.

Biroul Parlamentar Cristian Niculescu Țâgârlaș

Previous România, încă un pas spre ADERAREA la OCDE
Next INIȚIATIVĂ. 1300 de firme pot primi sprijin din partea Municipiului Baia Mare! Cătălin Cherecheș: Acordăm atenție atât mediului de afaceri dar și persoanelor fizice

About author

You might also like

Politica 0 Comments

Tandemul Klaus Iohannis – PNL rămâne preferatul românilor în sondaje. Președintele are 45% din preferințele electoratului. Vezi cât au Dan Barna și Viorica Dăncilă

Cu câteva săptămâni înainte de debutul oficial al campaniei electorale pentru alegerile prezidențiale, președintele Klaus Iohannis, candidatul PNL la aceste alegeri, se află pe primul loc în toate sondajele de

Politica 0 Comments

ANIVERSARE. Daniela Onița-Ivașcu: “La mulți ani, liberalilor din țară și diaspora, la mulți ani, PNL!” PNL – 143 de ani

Partidul Național Liberal (PNL) este unul din principalele partide din România și totodată cea mai veche formațiune politică din țară. A fost înființat sub acest nume la 24 mai 1875 și împlinește 143

Politica 0 Comments

Cristian Niculescu Țâgârlaș: Posibilitatea de a discuta deschis cu alegătorii despre soluțiile propuse de PNL pentru tot Maramureșul mi-a reamintit cât de important este să fim conectați cu nevoile reale ale oamenilor

Ieri, în Baia Mare, am avut ocazia să stau de vorbă cu mulți dintre voi, să ascult și să înțeleg direct așteptările și speranțele fiecăruia, iar fiecare scurtă discuție mi-a

0 Comments

No Comments Yet!

You can be first to comment this post!

Leave a Reply