BREAKING NEWS

A fost demarată procedura de achiziție pentru extinderea străzii Gării

Primăria Municipiului Baia Mare informează că a inițiat procesul de achiziție pentru realizarea lucrărilor de extindere a străzii Gării. Valoarea investiției se ridică la 12 milioane de lei, fără TVA.

Construim, practic, o legătură directă între strada Vlad Țepeș și bulevardul Unirii, asigurând totodată accesul la Creșa Mare din cartierul Pintea, aflată deja în construcție. Printre altelele, proiectul include: realizarea rețelei de apă și canalizare, iluminat public, trotuare pe ambele sensuri, pistă de biciclete de 2 metri lățime, amenajarea de zone verzi între trotuar și pista de biciclete, un nou sens giratoriu pentru fluidizarea traficului, 152 de locuri de parcare în fața Creșei Mari și de-a lungul străzii”, a punctat Ioan Doru Dăncuș, primarul municipiului Baia Mare.

Termenul limită pentru depunerea ofertelor este 19 martie, iar imediat ce va fi desemnat constructorul, lucrările vor putea începe.

Direcția Relații Internaționale, Parteneriate Civice și Comunicare

Partajează acest conținut: