Un adolescent de 16 ani este cercetat penal după ce ar fi refuzat să oprească la semnalul polițiștilor și ar fi încercat să se sustragă controlului în timp ce conducea un vehicul de tip motocros. Verificările ulterioare au scos la iveală două nereguli.
Incidentul s-a produs în 15 august, în jurul orei 17:00, pe DN 18, în localitatea Petrova. Polițiștii Secției 4 Poliție Rurală Leordina, aflați în timpul serviciului, au efectuat semnalul regulamentar de oprire conducătorului unui motocros.
Acesta nu s-ar fi conformat indicațiilor polițiștilor și și-ar fi continuat deplasarea, încercând să evite controlul.
În urma activităților desfășurate, oamenii legii au identificat atât vehiculul, cât și persoana care îl conducea. Polițiștii au stabilit că este vorba despre un minor de 16 ani din Petrova.
Verificările au arătat că adolescentul nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule. Mai mult, motocrosul pe care îl conducea nu era înmatriculat sau înregistrat.
Polițiștii au deschis un dosar penal și continuă cercetările pentru conducerea unui vehicul fără permis și punerea în circulație sau conducerea unui vehicul neînmatriculat.
Partajează acest conținut: