BREAKING NEWS

Acțiuni pentru siguranța elevilor, în Baia Mare, controale în școli și la agenți economici

Polițiștii au intensificat, în această săptămână, acțiunile dedicate prevenirii violenței în mediul școlar și combaterii comercializării de alcool, tutun și băuturi energizante către minori, demersuri derulate pentru creșterea siguranței elevilor.

Cea mai recentă activitate a avut loc vineri, în unitățile de învățământ Școala Gimnazială Lucian Blaga Baia Mare și Colegiul Economic Nicolae Titulescu Baia Mare, unde elevii au participat la discuții preventive organizate de polițiști.

Acțiunile au fost coordonate de Biroul Siguranță Școlară, cu sprijinul polițiștilor din cadrul Poliția Municipiului Baia Mare, Serviciului de Investigare a Criminalității Economice și Serviciului Criminalistic.

În cadrul activităților desfășurate în școli, polițiștii au discutat cu elevii despre prevenirea consumului de droguri, alcool și tutun, precum și despre riscurile asociate violenței și comportamentelor antisociale.

Totodată, în zonele adiacente unităților de învățământ, au fost efectuate verificări pentru combaterea absenteismului școlar, fiind legitimate 70 de persoane.

De asemenea, au fost controlați 11 operatori economici, pentru a verifica respectarea legislației privind protecția minorilor. În urma neregulilor constatate, polițiștii au aplicat 10 sancțiuni contravenționale.

Reprezentanții I.P.J Maramureș subliniază că educația, dialogul și prevenția rămân cele mai eficiente mijloace pentru evitarea incidentelor și pentru crearea unui mediu sigur în jurul școlilor.

Partajează acest conținut: