BREAKING NEWS

Agenda evenimentelor culturale din săptămâna 16 – 21 martie. Săptămână plină de evenimente culturale la Biblioteca „Petre Dulfu” și în Cluj-Napoca

Mai multe evenimente culturale vor avea loc în perioada 17–21 martie, organizate de Biblioteca Județeană „Petre Dulfu” Baia Mare, atât în Cluj-Napoca, cât și în municipiul Baia Mare.

Primul eveniment va avea loc marți, 17 martie, de la ora 12:00, la Galeria Academica din Cluj-Napoca. Biblioteca Academiei Române din Cluj-Napoca organizează o conferință și o lansare de carte în cadrul seriei „Memorabilia”, dedicată evocării personalităților și valorilor culturii române. Invitatul conferinței este dr. Teodor Ardelean, directorul Bibliotecii Județene „Petre Dulfu” din Baia Mare, care va susține prelegerea „Petre Dulfu – Dascăl al neamului”.

Cu această ocazie va fi lansată ediția anastatică a volumului „Povestea României Mari spusă de un soldat”, lucrare îngrijită și prefațată de dr. Teodor Ardelean, apărută la Editura Școala Ardeleană din Cluj-Napoca. Evenimentul va fi moderat de pr. prof. univ. dr. habil. Ioan Chirilă, directorul Bibliotecii Academiei Române din Cluj-Napoca.

Joi, 19 martie, de la ora 13:00, în Sala de Conferințe a Bibliotecii Județene „Petre Dulfu” Baia Mare, va avea loc un medalion literar dedicat împlinirii a 96 de ani de la nașterea poetului maramureșean Tiberiu Utan. Cu această ocazie va fi lansat studiul critic „Tiberiu Utan – poetul profunzimilor tăcute”, de Ioan Dorel Todea, apărut la Editura Panda Print din Baia Mare.

Moderatorul evenimentului va fi dr. Teodor Ardelean, iar despre opera poetului vor vorbi prof. univ. dr. Gheorghe Glodeanu, conf. univ. dr. Gheorghe Mihai Bârlea, jurnalistul Gheorghe Pârja, cercetătorul Pamfil Bilțiu și Petre Nemeș, primarul comunei Călinești.

Participanții vor putea audia și un material audio realizat cu soția poetului, Lucia Olteanu Utan, intitulat „Tiberiu Utan, remember”, o înregistrare radiofonică realizată la Radio România Sighet în anul 2014.

Sâmbătă, 21 martie, de la ora 11:00, în Sala de conferințe a bibliotecii, cu ocazia Zilei Internaționale a Poeziei, Cenaclul Scriitorilor Maramureș, în colaborare cu Biblioteca Județeană „Petre Dulfu” Baia Mare și Revista de cultură „Nord Literar”, organizează lansarea volumelor „Tentația certitudinii”, de Nicolae Scheianu-Păuna, volum bilingv română-spaniolă, și „Transatlantice”, de Rodica Brad-Păuna.

Ambele volume au apărut la Editura Littera Nova din Parla, Madrid. În cadrul evenimentului vor lua cuvântul Florica Bud, dr. Dana Buzura-Gagniuc, prof. dr. Delia Muntean, conf. univ. dr. Gheorghe Mihai Bârlea și Flaviu Mihali.

Partajează acest conținut:

Poate ai ratat