sfara tours orizontal va ureaza un 2021 plin de calatorii!

ALDE Maramureș: Ce I-A SPUS Tăriceanu lui Frans Timmermans. MODIFICAREA codurilor penal și de procedură penală, ÎN ACORD cu deciziile Curţii Constituţionale

ALDE Maramureș: Ce I-A SPUS Tăriceanu lui Frans Timmermans. MODIFICAREA codurilor penal și de procedură penală, ÎN ACORD cu deciziile Curţii Constituţionale

Joi, 1 martie 2018, dl Călin Popescu-Tăriceanu, preşedintele Senatului României, l-a primit pe dl Frans Timmermans, prim-vicepreședintele Comisiei Europene, responsabil pentru o mai bună legiferare, relații interinstituționale, statul de drept și Carta drepturilor fundamentale. Întâlnirea a avut loc la solicitarea înaltului oficial UE aflat în vizită de lucru la București.
Președintele Senatului a subliniat că abordarea deschisă a Comisiei, pentru a dialoga asupra temelor sensibile cu autoritățile din România, este cea recomandată și apreciată, fiind astfel evitate informarea parțială și distorsionată. Vizita de lucru a prim-vicepreședintelui Comisiei la București este, de aceea, considerată drept element necesar al relației de normalitate cu instituțiile europene, întărind mesajele transmise de ambele părți pentru dialog direct. Coordonarea eficientă cu Instituțiile Europene este în opinia exprimată de dl Călin Popescu-Tăriceanu, utilă în special în această perioadă, în care România se pregătește pentru preluarea Președinției rotative a Consiliului UE, iar Comisia este în faza de încheiere a agendei legislative propuse la începutul mandatului.
Președintele Senatului a evidențiat promovarea activă de către Parlamentul României a respectului pentru valorile fundamentale și principiile europene și a tratamentului egal al statelor membre și al cetățenilor, drept dezideratele viitorului construcției europene. Totodată, a apreciat atenția acordată de Comisie aspectelor de natură instituțională, în pregătirea schimbărilor care vor interveni începând cu viitoarele alegeri europene, salutând preocuparea Comisiei pentru o mai bună reglementare la nivel european, pentru ca instituțiile să funcționeze mai eficient și mai concentrat pentru cetățenii statelor membre.
Referitor la Mecanismul de Cooperare și Verificare, președintele Senatului a reiterat importanța sprijinului și cooperării din partea Comisiei pentru încheierea neîntârziată a acestei etape care grevează statutul României de membru cu drepturi depline în UE. Decizia Comisiei de a ridica mecanismul este așteptată pentru a încheia situația curentă în care România este evaluată în paralel prin mai multe instrumente cu aceleași obiective. A precizat în acest sens că rapoartele Comisiei publicate în ultimii ani au confirmat faptul că majoritatea obiectivelor MCV au fost internalizate de o manieră corespunzătoare în politicile și strategiile naționale, situație confirmată și de concluziile Studiului privind evaluarea celor 10 ani de MCV în BG și RO realizat de Comisia pentru control bugetar (CONT) a PE, prezentat la data de 29 ianuarie a.c..
În ceea ce privește modificarea codurilor penal și de procedură penală, Președintele Senatului a menționat că în plan legislativ, la nivelul Ministerului Justiției, a fost finalizat și adoptat proiectul de lege de modificare a Codului Penal şi Codului de Procedură Penală pentru punerea în acord cu deciziile Curţii Constituţionale.
Cu privire la respectarea de către România a valorilor și a raporturilor instituționale caracteristice statului de drept, dl Călin Popescu-Tăriceanu a arătat că Parlamentul României acordă o deosebită atenție protejării și promovării drepturilor și libertăților fundamentale ale cetățenilor în fața instituțiilor. În acest sens, a precizat că, în baza legitimității date de votul alegătorilor, se urmărește ca instituțiilor garantate prin Constituție și legi să li se asigure o funcționare democratică, în afara oricărei interferențe a instituțiilor de forță sau a serviciilor de intelligence.
La finalul întâlnirii, dl Călin Popescu-Tăriceanu, președintele Senatului, i-a transmis dlui Frans Timmermans, prim-vicepreședintele Comisiei Europene, dorința de a continua dialogul, la București și la Bruxelles și și-a exprimat convingerea că printr-o strânsă coordonare cu Comisia Europeană, autoritățile române vor fi în măsură să îndeplinească cu succes rolul ce le revine la nivel european prin exercitarea președinției Consiliului UE în primul semestru al anului viitor.

Previous „RAIUL” gropilor între Șomcuta Mare și Tulghieș
Next Avocatul Guvernului PSD-ALDE, ministrul Justiției Tudorel Toader, a reușit în cadrul audierii Codruței Kovesi la CSM, să se convingă doar pe sine!

About author

You might also like

Politica 0 Comments

Klaus Iohannis, la depunerea candidaturii: ȘTIU ce trebuie făcut și împreună cu un guvern pro european, în jurul PNL-ului, vom face această muncă pentru români!

Președintele Klaus Iohannis, în aplauzele a 3000 de susținători, însoțit de președintele Partidului Național Liberal Ludovic Orban și mai mulți lideri ai partidului și-a depus oficial candidatura pentru alegerile prezidențiale.

Politica 0 Comments

Legea offshore. Călin Bota, deputat PNL: veniturile vor fi împărțite în proporție de 60% – statul român și 40% – investitorul

România face un pas important pentru dobândirea independenței energetice, pentru creșterea veniturilor la buget și pentru dezvoltarea rețelelor de gaz din țară, odată cu adoptarea de către Camera Deputaților a

Politica 0 Comments

Senatorul Țâgârlaș: AM VOTAT două propuneri legislative care vizează drepturile copiilor

Ieri, în cadrul comisiei juridice, de numiri, disciplină, imunități și validări, am votat două propuneri legislative care vizează drepturile copiilor: ⁃ Propunerea legislativă L500/2022 pentru modificarea și completarea Legii nr.272/2004

0 Comments

No Comments Yet!

You can be first to comment this post!

Leave a Reply