ALDE Maramureș: Guvernul liberal își bate joc de dascăli și de părinții elevilor în pragul începerii noului an școlar. Nu mai cumpără măști, tablete, nu măresc alocații și nici salarii la dascăli. De pensii nici nu mai vorbim
Părinții, cadrele didactice și elevii au aflat acum, cu câteva zile înaintea începutului noului an școlar, că guvernul liberal a „descoperit America”, respectiv că nu are cum să acorde măști elevilor și profesorilor, așa cum s-a angajat. Auto-intitulatul expert în educație al Executivului, Raluca Turcan, a declarat că este imposibil să se asigure măști de protecție pentru toți copiii și profesorii.
Românii au rămas perplecși, din nou, la această descoperire „colosală” a celor care ne conduc! Pe bună dreptate, oamenii se întreabă pentru cine poate aloca măști guvernul Orban, dacă pentru persoanele din categorii defavorizate și pentru copii și dascăli nu se poate? Se mai întreabă românii cum nu are guvernul bani, dacă a primit 80 de miliarde de euro de la Uniunea Europeană și unde se duc acești bani, dacă există, în afară de contractele cu firmele prietene ale peneliștilor?
Este straniu cum se conduce România în această perioadă de pandemie, în care nimic nu se poate face pentru români din prisma lui Iohannis și Orban. Nici dublarea alocațiilor copiilor, nici creșterea pensiilor cu 40 % de la 1 septembrie, așa cum se prevedea în legi adoptate de Parlament, nici majorarea salariilor profesorilor, ce trebuia să intre în vigoare tot de ieri! A-i obliga pe dascăli și pe părinții școlarilor să cumpere măști din propriile buzunare, în condițiile în care le-ai promis că vei rezolva această problemă, denotă un cinism greu de imaginat pentru un partid care se declară liberal.
Nici cele 250.000 de tablete promise elevilor din țară la începutul noului an școlar nu vor mai fi achiziționate de guvern, după ce Orban a anunțat că nu se va putea mai mult de 70-80.000. Tipic pentru acest guvern jalnic, vinovat a fost scos Oficiul Național pentru Achiziții Centralizate, din vina conducerii căruia, chipurile, nu s-a putut finaliza licitația pentru tabletele anunțate cu mare tam-tam.
Este lamentabilă atitudinea liberalilor, de a arunca vina pe oricine atunci când nu se țin de cuvânt. Cred însă, că în cazul pregătirii noului an școlar, guvernanții nu au nicio scuză, deoarece au avut la dispoziție trei luni să se ocupe de acest lucru, dar au preferat să nu facă absolut nimic.
Consider că bătaia de joc a executivului Orban la adresa cadrelor didactice trebuie sancționată de toți românii la apropiatul scrutin al alegerilor locale. În timp ce majoritatea parlamentară PSD-ALDE s-a ocupat aproape patru ani de repararea stricăciunilor pricinuite de PDL și PNL, prin creșterea salariilor și pensiilor românilor, liberalii au revenit din nou cu programe de austeritate, ce au ca efect direct scăderea exponențială a calității vieții populației.
În loc să fie sprijiniți pentru a trece cu bine peste criza economică, socială, financiară și morală provocată de pandemia coronavirusului, toate categoriile profesionale sunt neglijate și demoralizate de acest guvern incompetent. Este nefiresc ca profesorii să scoată din buzunar câteva sute de lei pentru a cumpăra măști cu care să vină la muncă, iar părinții la fel, pentru a-și trimite copiii în siguranță la școală.
Există mii de familii în țară pentru care câteva sute de lei reprezintă extrem de mult în privința traiului de zi cu zi, iar alte mii pur și simplu nu își permit să facă nicio investiție în măști, dacă nici măcar nu au ce să le pună pe masă copiilor de mâncare…
Ce vor face acești părinți, cum se vor împărți între a plăti întreținerea, a cumpăra mâncare și a cumpăra măști pentru cei mici? Îl rog pe premier și pe ministrul Educației să răspundă la aceste întrebări, căci oricum sunt campioni la vorbe fără acoperire și la discursuri și promisiuni publice rămase mai mereu neonorate.
Nu ne rămâne decât să sperăm că lipsurile cu care se confruntă în prezent multe familii din România nu le va determina să nu își trimită copiii la școală, așa cum, din păcate, este foarte previzibil să se întâmple din cauza minciunilor guvernamentale în formă continuată.
Președinte ALDE Maramureș, CORNELIA NEGRUȚ
About author
You might also like
URBIS BAIA MARE. Programul de vară pe liniile din Municipiul Baia Mare, AUTOBUZE și TROLEIBUZE
URBIS BAIA MARE. Programul de vară pe liniile din Municipiul Baia Mare, în zilele lucrătoare, din 20.06.2022 Linia 1 E.P.Săsar – Gară – Bif. Baraj – 20 minute între
Raluca Turcan, prim-vicepreședinte PNL: Klaus Iohannis este garanția faptului că România poate face pasul către normalitate. A folosit fiecare pârghie constituțională ca să blocheze PSD!
Sloganul de campanie al președintelui Klaus Iohannis este: “Pentru o Românie normală”. De ce acest slogan și ce înseamnă ”România normală?” Ceea ce se întâmplă acum în România este anormal,
Se lansează filiala Maramureș a Romanian Business Leaders, una dintre cele mai reprezentative organizații ale antreprenorilor români
Romanian Business Leaders, una dintre cele mai reprezentative organizații ale antreprenorilor români, lansează filiala Maramureș, în cadrul unui eveniment de afaceri ce va avea loc în 25 Martie, la Hotel
0 Comments
No Comments Yet!
You can be first to comment this post!