
Mai mulți reprezentanți ALDE Maramureș și-au vizitat micuții prieteni de la Centrul de reabilitare socială pentru copiii aflați în situație de risc de pe strada Arieșului din Baia Mare. Vizita a fost făcută de această dată cu ocazia Zilei Copilului. “Au fost momente speciale. I-am mai vizitat pe copii și de Crăciun și de Paște. Am vrut și cred că am reușit să le aducem puțină bucurie de ziua lor. Le-am oferit jocuri și dulciuri. Îi felicit și pe cei care au grijă de ei în fiecare zi pentru atenția pe care le-o poartă”, a declarat pentru Detectivul de Presă ȘOC! Cornelia Negruț, președinte ALDE Maramureș.
Detectivul de presă ȘOC
Partajează acest conținut:

