Alegeri parlamentare 2024: Românii chemați la urne, într-un scrutin cu miză uriașă. Peste 250.000 de omeni au votat în prima oră
Românii sunt așteptați duminică, 1 decembrie, la alegerile parlamentare, pentru a-și alege reprezentanții în Camera Deputaților și Senat.
Alegerile au loc într-un context complicat pentru România, iar presa străină le numește „cele mai importante alegeri din ultimii 35 de ani”. 39 de partide și 19 organizații ale minorităților s-au înscris în cursă.
Secțiile de votare din țară se deschid duminică dimineață, la ora 7:00 și se închid la ora 21:00. Românii din diaspora au la dispoziție pentru a vota două zile, sâmbătă și duminică.
A votat și Călin Georgescu
ACTUALIZARE 8.34: Candidatul independent la preşedinţie Călin Georgescu, clasat pe primul loc în urma primului tur al alegerilor prezidenţiale, a votat duminică la alegerile parlamentare, spunând că a votat ”pentru ca binele să învingă răul”, ”pentru pace, nu pentru război”.
„Am votat pentru respect, pentru responsabilitate politică totală, dedicată neamulului românesc. Am votat pentru România, alături de România, întotdeauna pentru România”, a declarat Georgescu, potrivit News.ro.
Ilie Bolojan: „Am votat cu gândul la România modernă și România europeană”
ACTUALIZARE 8.15: Preşedintele interimar al PNL, Ilie Bolojan, a afirmat, după ce a votat la alegerile parlamentare că a votat „cu gândul la România modernă şi la România europeană”.
„Îi îndemn pe toţi românii să se ducă la vot pentru că fiecare vot astăzi are o mare importanţă. Astăzi votăm nu doar pentru ţara noastră, ci votăm şi oameni şi partide. Am votat atât la Camera Deputaţilor, cât şi la Senat cu oameni pe care îi recunoşti nu după vorbele lor, ci după faptele lor. Am votat pentru valorile noastre, pentru familie, pentru comunitate şi pentru ţară. Indiferent care sunt opţiunile dumneavoastră, vă rog să vă prezentaţi la vot, dar după aceea, începând de mâine, trebuie să ne respectăm unii pe alţii şi să fim uniţi în spiritul Zilei Naţionale”, a declarat Ilie Bolojan.
Prima oră de vot
ACTUALIZARE 8.00: Peste 250.000 de persoane au votat duminică la secţiile din ţară, în prima oră de la deschiderea urnelor.
Prezenţa la nivel naţional este 1,39%, mai mare decât în urmă cu 4 ani, când era de 1,29%.
În ţară, au votat de persoane: aproape 189.500 pe liste permanente, peste 61.000 pe liste suplimentare şi 4 cu urna mobilă În străinătate au votat peste 171.000 de alegători, din care 4.343 prin corespondenţă. Prezenţa totală la vot este 2,39%. În 2020, la aceeaşi oră, prezenţa la nivel naţional era 1,29%, peste 230.000 de alegători prezentându-se la urne. Cea mai mare prezență la ora 8.00 este în județul Olt, respectiv de 1,87%. Urmează județele Ilfov și Dâmbovița cu o prezență de 1,78%, respectiv 1,76%.
ACTUALIZARE 7.45: Românii revin duminică la urne pentru a-şi alege parlamentul după o săptămână haotică, cu o posibilă victorie a extremei drepte şi o schimbare strategică pentru această ţară vecină Ucrainei, membră a UE şi NATO, relatează AFP în articolul dedicat scrutinului din România și în care amintește și de victoria lui Georgescu în primul tur, precum și de deciziile CCR și de renumărarea voturilor. „De la căderea comunismului, în 1989, România nu a mai cunoscut o astfel de evoluţie, dar furia celor 19 milioane de locuitori fierbe în faţa dificultăţilor economice şi a războiului de cealaltă parte a frontierei”, scrie AFP.
George Simion a votat imediat după deschiderea urnelor
ACTUALIZARE 7.38: Preşedintele AUR, George Simion, a declarat că a votat cu gândul la Ziua Naţională și la tineri.
El și-a exprimat opțiunea la Colegiul Unirea din Focșani, la scurt timp după deschiderea urnelor. „Am votat cu gândul la Ziua Naţională, la înaintaşi şi totodată la cei tineri, la copilul meu Radu, la toţi copiii României. Am votat ca pentru prima oară după 35 de ani să ne eliberăm de lanţuri, de cătuşe, de cei care caută să ne ţină prizonieri în sărăcie într-o ţară bogată. Am votat cu gândul la românii plecaţi în pribegie peste hotare. Am votat cu gândul că ei nu sunt nici trădători, nici muncitori necalificaţi”, a afirmat Simion după ce a votat.
El a adăugat că a votat cu gândul şi la seniori. „Am votat cu gândul la seniorii noştri care astăzi sunt umiliţi, la cei care sunt ţinuţi prizonieri prin vouchere, prin cupoane, prin diferite ajutoare sociale, la cei care au fost ameninţaţi ieri că vor rămâne fără ajutoare sociale, fără pensii, dacă nu votează cum trebuie. Nu există cum trebuie, există ce simte fiecare aici în suflet, există voinţa fiecărui cetăţean suveran şi am votat ştiind că votul meu contează ca să nu fie batjocorită democraţia, să avem alegeri libere şi să nu se repete turul întâi de scrutin cum vor unii şi alţii”, a mai transmis liderul AUR. S-au deschis secțiile de votare
ACTUALIZARE ORA 7.00: S-au deschis secțiile de votare din țară.
Începe ziua de vot în cele aproape 19.000 de secții din România. Românii pot vota până la ora 21.00, când sunt așteptate primele exit-poll. În primele zece minute după deschiderea urnelor, au votat deja 38.799 de români.
Câți candidați s-au înscris la alegerile parlamentare 2024 La alegerile parlamentare 2024 s-au înscris 31 de partide şi alianţe şi 19 organizaţii ale minorităţilor naţionale. PSD are 636 de candidați, cel mai mare număr. Urmează S.O.S. România cu 636 de candidați, PNL, cu 630 de candidați, AUR, cu 621, Forța Dreptei cu 619, UDMR cu 596 de candidați şi USR, cu 589 de candidaţi.
Cum și unde se votează la alegerile parlamentare 2024
Alegătorii primesc un singur buletin de vot, pe care se regăsesc listele de candidați din partea partidelor politice și candidați independenți înscriși în cursă pentru un loc în Parlament.
În România, alegătorii pot vota la secția unde sunt arondați:
În localitatea de domiciliu, dacă nu au altă reședință sau dacă nu au depus cerere pentru viză de flotant la birourile pentru evidența populației pentru înregistrarea reședinței, pe liste permanente;
În localitatea de reședință (acolo unde au viza de reședință);
Pe listele permanente, dacă au depus în prealabil o cerere la primărie (printr-o solicitare depusă personal sau prin poștă) cu 45 de zile înainte de data alegerilor, pentru înscrierea în Registrul Electoral.
Pe listele suplimentare, alegătorii cu viză de flotant care nu au depus cererea de înscriere în Registrul Electoral cu adresa de reședință.
În cazul în care alegătorul are viză de flotant, dar nu s-a înscris în Registrul Electoral, poate vota fie la adresa de domiciliu pe liste permanente, fie unde are reședința, pe liste suplimentare, dar nu în ambele.
În orice altă secție de votare, în afara localității unde alegătorul are reședința sau domiciliul, pe liste suplimentare, dar doar în cadrul aceluiași județ, care este o circumscripție.
La secțiile de votare organizate în străinătate pot vota doar cetățenii români cu drept de vot, cu domiciliu sau reședința în străinătate.
Pentru a putea afla către ce secție de votare să te îndrepți poți intra pe site-ul Autoritatea Electorală Permanentă, la secțiunea Registrul Electoral.
Aici vei introduce CNP-ul, numele de familie și există deja bifa tipului de alegeri: alegeri parlamentare 01.12.2024, după care îți este afișată locația unde poți merge la vot.
Miza alegerilor parlamentare 2024
Alegerile parlamentare de duminică au o miză uriașă, în condițiile în care Curtea Constituțională a decis renumărarea voturilor de a primul tur al alegerilor prezidențiale, iar în finală a ajuns un candida cu vederi anti-UE, anti-NATO și cu simpatii legionare.
România este o republică semi-prezidențială cu un șef de stat și un șef de guvern, organizată conform principiului separației puterilor în stat (legislativă, executivă și judecătorească).
Parlamentul adoptă sau respinge Legi, numește membrii Guvernului și ai altor instituții cruciale democrației și poate răsturna guverne prin moțiuni de cenzură.
Documentele care trec de Parlament trebuie aprobate și de președinte.
Sistemul electoral este unul proporțional, membrii se aleg din toate partidele care au depășit pragul electoral de 5% din votul national sau cel puțin 20% din voturile din patru circumscripții.
Alianțele electorale trebuie să treacă un prag mai ridicat, respectiv, 8% pentru alianțele cu două partide, 9% pentru cele cu trei partide, și 10% pentru alianțele cu mai multe partide.
Cum arată buletinul de vot pentru alegerile parlamentare 2024
Buletin de vot, parlamentare 2024
Se înscrie sintagma „SENATULUI” sau „CAMEREI DEPUTAŢILOR”, după caz și data votării.
Se înscrie denumirea integrală a partidului politic, a alianţei politice, a alianţei electorale, a organizaţiei cetăţenilor aparţinând minorităţii naţionale sau, după caz, sintagma „candidat independent”.
Se înscrie semnul electoral: între denumirea partidului politic, a alianţei politice, a alianţei electorale sau a organizaţiei cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale şi semnul electoral se păstrează o distanţă de cel puțin 3 litere.
În patrulaterele destinate candidaturilor independente nu se imprimă semne electorale.
Se înscriu prenumele și numele candidaţilor pentru funcția de senator sau deputat, după caz, pe două coloane, iar în cazul alianţelor și apartenenţa politică prin denumirea abreviată a partidului politic, după care patrulaterul se închide.
În dreptul fiecărui candidat se înscrie numărul de ordine corespunzător din lista de candidați depusă de formațiunea politică.
Pentru fiecare candidat independent se imprimă câte un patrulater distinct, în partea finală a buletinului, de vot; aceștia vor fi înscriși în buletinul de vot în ordinea înregistrării candidaturilor.
Sursa Digi24.ro
About author
You might also like
SERVICII PUBLICE MAI ACCESIBILE – Partidul Naţional Liberal
Digitalizarea #MAI schimbă radical interacțiunea cu cetățenii! Cu peste 14 milioane de accesări, HUB-ul digital al Ministerului Afacerilor Interne a simplificat accesul la servicii publice. Peste 500.000 de certificate de
Din Baia Mare DIRECT pe M3, Ungaria! Felician Cerneștean, consilier CNAIR: “Demersuri avansate pentru FINANȚARE EUROPEANĂ a Drumului Expres PETEA-SATU MARE-BAIA MARE”
Maramureșenii primesc vești bune din partea consilierului CNAIR, Felician Cerneștean, secretar executiv al PNL Maramureș în ceea ce privește un proiect extrem de important și uitat în sertarele guvernării trecute.
Anca Hendea: STOP ABUZULUI ASUPRA FEMEILOR!
Anca Hendea, Secretarul de Stat în Ministerul Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse, a participat la lansarea Ghidului pentru Femei Abuzate și Agresate.Lucrarea informează victimele asupra formelor de abuz și
0 Comments
No Comments Yet!
You can be first to comment this post!