Autoritățile trag un semnal de alarmă privind un nou val de fraude online care exploatează imaginea unor instituții media cunoscute și a unor persoane publice pentru a înșela utilizatorii.
Avertismentul vine din partea Poliției Române, Directoratului Național de Securitate Cibernetică, Asociației Române a Băncilor și Mastercard, în cadrul campaniei naționale #SigurantaOnline.
Potrivit specialiștilor, atacatorii creează pagini web false care imită site-uri de știri legitime și promovează platforme fictive de investiții. Acestea sunt distribuite prin reclame sponsorizate și campanii pe rețelele sociale, pentru a câștiga rapid încrederea victimelor.
Schema de fraudă urmează câțiva pași bine definiți. În prima etapă, utilizatorii sunt atrași de promisiuni de câștiguri rapide și garantate, susținute de imagini cu persoane publice și povești false de succes.
Ulterior, victimele sunt convinse să completeze formulare cu date personale și sunt contactate telefonic de pretinși consultanți financiari, care le explică un presupus proces de investiție.
În final, li se solicită transferuri de bani, date bancare sau instalarea unor aplicații care permit accesul de la distanță la dispozitivele personale.
Pentru a evita astfel de situații, autoritățile recomandă verificarea atentă a adreselor web, evitarea ofertelor care promit câștiguri rapide și neintroducerea datelor personale pe site-uri necunoscute. De asemenea, cetățenii sunt sfătuiți să nu instaleze aplicații la solicitarea unor persoane necunoscute și să utilizeze doar instituții autorizate pentru investiții.
Specialiștii subliniază că vigilența este esențială, întrucât aceste metode de fraudă devin tot mai sofisticate.
Partajează acest conținut:

