Inițial s-a început cu un meniu al zilei, de luni până vineri, timp de 6 luni.
Detectivul a achitat, pentru aceeași perioadă, și meniul pentru fiecare zi de sâmbătă.
Pentru ziua de duminică s-a anunțat patroana de la Magazinul Black Store din Baia Mare care urmează să achite mâncarea.
Apoi lucrurile au continuat și alte persoane s-au alăturat demersului nostru, dorind să rămână în anonimat. Așa s-a ajuns la încă un meniu pentru încă 5 zile ale săptămânii iar dacă mai facem un efort, familia din imagine va primi două meniuri ale zilei/ în fiecare zi, timp de 6 luni.
Am ales această metodă pentru că doamna din imagine are 5 copii în îngrijire dintre care două nepoțele mici, doi copii fiind majori și aveau nevoie de un ajutor real, la recomandarea unei prietene apropiate.
Mai mult, una din fetele doamnei va fi angajată la Bucatarul Meu, în zilele următoare.
Pentru tot efortul aveți
mea

