Direcția Generală Antifraudă Fiscală din cadrul Agenției Naționale de Administrare Fiscală desfășoară o acțiune amplă de control la nivel național, care vizează societăți ce activează în domeniul serviciilor de protecție și pază. În cadrul verificărilor a fost identificată o societate care, deși avea declarat acest obiect de activitate, derula în fapt operațiuni de achiziție și prestare de servicii de promovare, în circuit fiind implicată și o societate media.
Potrivit datelor analizate, entitatea media face parte dintr-un grup format din peste 70 de societăți comerciale, cu activități în zona serviciilor de analiză de piață, sondare a opiniei publice și publicitate. Majoritatea firmelor au administratori comuni sau persoane aflate în relații de rudenie până la gradul al treilea, în relații de afinitate sau care exercită control în cadrul acestor societăți.
Datele ANAF indică faptul că firmele din grup înregistrează datorii la bugetul de stat de peste 259 de milioane de lei, în cea mai mare parte arierate. Analiza preliminară relevă indicii privind existența unui comportament susceptibil să prejudicieze bugetul de stat, prin implementarea unui mecanism de tranzacții intragrup. Aceste operațiuni prezintă caracteristici artificiale, fiind aparent lipsite de substanță economică și de o justificare comercială reală.
La nivelul grupului, inspectorii au constatat un comportament economic atipic: societățile înregistrează profituri, însă acestea sunt compensate de pierderi, astfel încât, în final, obligațiile fiscale nu sunt achitate, chiar și în situații în care unele firme se află în procedură de faliment.
În cadrul controlului realizat la data de 10 martie 2026, Direcția Antifraudă București a identificat obligații fiscale restante de peste 8 milioane de lei, aferente impozitelor și taxelor reținute la sursă. Ulterior, aproximativ 6 milioane de lei au fost achitate indirect, prin intermediul unei alte societăți din același grup, fapt ce confirmă legăturile operaționale dintre entități.
Totodată, până în prezent, contribuabilii verificați nu au pus la dispoziția autorităților toate documentele necesare pentru clarificarea situației fiscale, respectiv contracte, tranzacții și documente justificative care să ateste realitatea și materialitatea operațiunilor economice.
Investigația este în desfășurare și este considerată una dintre cele mai complexe acțiuni derulate de ANAF în ultimul an, atât prin amploarea sumelor analizate, cât și prin diversitatea operațiunilor verificate. În funcție de concluziile finale, vor fi dispuse măsurile legale.
ANAF precizează că acțiunea face parte din eforturile instituției de combatere a evaziunii fiscale și de asigurare a unui tratament echitabil pentru contribuabili, în vederea protejării bugetului public și creșterii conformării voluntare.
Partajează acest conținut:

