De la bun început am promis că nu voi fi un președinte care stă în birou. Și mă țin de cuvânt! Petrec foarte puțin timp la birou pentru că prefer să fiu pe teren, acolo unde se iau deciziile, unde se deblochează proiectele și unde văd că lucrurile încep să se miște.





Mă implic personal în tot ceea ce înseamnă avansarea investițiilor și eliminarea blocajelor administrative care pot încetini dezvoltarea județului nostru. Un exemplu concret este Aeroportul Internațional ”Maramureș”, unde am participat la ședința Consiliului de Administrație alături de directorul Dorin Buda și adjunctul său, Ionuț Caraba. Am discutat despre ritmul lucrărilor la noul terminal și despre necesitatea altor investiții care să transforme aeroportul într-un punct strategic pentru dezvoltarea Maramureșului.


Aceste ședințe sunt spațiul în care luăm decizii care au un impact real. De aceea voi fi prezent și la următoarele întâlniri, asigurându-mă că lucrurile avansează și că fiecare pas este făcut cu transparență și responsabilitate.
Maramureșul are nevoie de acțiune, nu de promisiuni. Iar eu sunt aici să mă asigur că fiecare proiect important pentru județ devine realitate!
Gabriel Valer Zetea, președintele Consiliului Județean Maramureș
Partajează acest conținut:

