Polițiștii maramureșeni au intervenit duminică, 18 ianuarie, pentru gestionarea a aproape 100 de evenimente sesizate prin Sistemul Național Unic pentru Apeluri de Urgență 112, activitățile având ca obiectiv principal siguranța cetățenilor și menținerea ordinii publice.
Potrivit datelor furnizate de Inspectoratul de Poliție al Județului Maramureș, 94 de evenimente au fost sesizate de cetățeni și tratate cu prioritate, în funcție de gradul de risc, pentru protejarea vieții, integrității corporale și a bunurilor.
Pe drumurile publice, polițiștii au desfășurat activități pentru supravegherea și fluidizarea traficului rutier. În orașul Vișeu de Sus, a fost organizată o acțiune de tip Blocada, la care au participat polițiști, jandarmi și polițiști de frontieră. În cadrul controalelor au fost verificate 32 de autovehicule și aplicate 10 sancțiuni contravenționale.
Tot duminică, polițiștii Compartimentului Rutier Borșa au depistat un bărbat care conducea un autovehicul deși avea permisul de conducere suspendat. În acest caz a fost întocmit un dosar penal pentru infracțiunea de conducere a unui vehicul fără permis de conducere, urmând să fie dispuse măsurile legale.
Pe parcursul zilei, polițiștii au monitorizat permanent stările conflictuale și au intervenit prompt pentru prevenirea escaladării acestora. Reprezentanții IPJ Maramureș transmit că acțiunile vor continua și în perioada următoare, pentru prevenirea și combaterea faptelor ilegale și antisociale.
Sursa: IPJ Maramureș
Partajează acest conținut:


