Ard-o FOCUL, dragoste! O femeie a aruncat BENZINĂ pe soțul ei și l-a APRINS!
Aseară la ora 23.34, Secția 2 Poliție Rurală Bogdan Vodă a fost sesizată prin apelul de urgență 112 despre faptul că, în curtea unei locuințe din Ieud, o femeie în vârstă de 43 de ani a aruncat cu benzină pe soțul ei în vârstă de 47 de ani și i-a dat foc.
Bărbatul a fost transportat la spitalul din Sighetu Marmației pentru acordarea de îngrijiri medicale iar femeia a fost internată la Secția Psihiatrie.
În cauză se efectuează cercetări sub aspectul comiterii infracțiunii de tentativă la omor, conform unui comunicat al Inspectoratului Județean de Poliție Maramureș.
About author
You might also like
Punem degetul pe rană pentru că Baia Mare nu mai are răbdare!
Dincolo de frumusețea locului, de istoria sa, de poveștile și de oamenii minunați pe care-i are, Baia Mare rămâne un oraș ocolit de marii investitori, un oraș fără un parc
ALDE susține atragerea de investiții și demararea exploatărilor pe platforma maritimă a Mării Negre
De altfel, noi după ce legea a fost votată în Parlament și trimisă spre promulgare am expus punctul nostru de vedere care avea în vedere completarea legii cu deducerea costurilor
Se RETRAGE TĂRICEANU! Azi, Congresul extraordinar al ALDE a decis întreruperea demersurilor de fuziune cu PRO România. ALDE își ALEGE altă CONDUCERE!
Alianța Liberalilor și Democraților (ALDE) a organizat vineri, 26 februarie, lucrările Congresului Extraordinar pentru denunțarea protocolului de fuziune și întreruperea demersurilor de fuziune cu PRO România. Delegații ALDE la congresul
0 Comments
No Comments Yet!
You can be first to comment this post!