ARESTAT pentru TRAFIC DE DROGURI DE MARE RISC, peste 60 de grame de cocaină, destinate comercializării
Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Brașov, împreună cu procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Brașov, au documentat activitatea infracțională a unui bărbat, cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de mare risc.
Acesta a fost depistat de către polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Brașov – în patrulele constituite la nivelul Secțiilor 4 și 5 de Poliție, în timp ce ar fi deținut asupra sa, ascunse într-o pungă cu alimente, peste 60 de grame de cocaină (drog de mare risc), destinate comercializării.
Precizăm că, în luna martie 2023, bărbatul a fost trimis în judecată de către procurorii D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Brașov, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de trafic de droguri de risc și mare risc, instanța dispunând față de acesta măsura controlului judiciar.
La data de 26 august 2024, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Brașov au dispus reținerea bărbatului, pentru 24 de ore.
Ieri, judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Brașov a dispus arestarea preventivă acestuia, pentru 30 de zile.
Suportul de specialitate a fost asigurat de către Direcția Operațiuni Speciale din Poliția Română.
Facem precizarea că, pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de Procedură Penală, precum și de prezumția de nevinovăție.
D.I.I.C.O.T.
About author
You might also like
Cristian Niculescu Țâgârlaș: Președintele PNL, Nicolae Ionel Ciucă, și-a dedicat ziua de astăzi maramureșenilor, oameni pe care îi prețuiește pentru tăria de caracter, respectul față de tradiții și devotamentul față de familie și credință
L-am însoțit în parcursul său împreună cu echipa PNL Maramureş, ziua de azi fiind pentru președintele partidului o ocazie de a cunoaște mai îndeaproape nevoile comunității, dar și de a
Un colț de Maramureș, la Congresul Partidului Popular European
În aceste zile, peste 2.000 de delegaţi din peste 40 de ţări, printre care se numără preşedintele Comisiei Europene, preşedintele Parlamentului European, şefi de state şi de guverne, preşedinţii de
Asociația Asco Forall lansează proiectul “Conectat la viitor- sens și dezvoltare”
Asociația Asco Forall lansează pentru al treilea an proiectul, de suflet, „Conectat la viitor-sens și dezvoltare”, prin care tinerii cu vârste între 14-19 ani din jud. Maramureș vor beneficia de
0 Comments
No Comments Yet!
You can be first to comment this post!