BREAKING NEWS

Atenționare de călătorie: manifestări comemorative în Republica Serbia

Ministerul Afacerilor Externe informează cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească spre ori dinspre Republica Serbia că, în această perioadă, au loc manifestări comemorative în orașul Novi Sad, existând posibilitatea apariției unor proteste spontane și în alte centre urbane, inclusiv în capitala Belgrad.

MAE recomandă cetățenilor români să evite zonele aglomerate și locurile unde se desfășoară acțiuni de protest, precum și să urmeze instrucțiunile autorităților locale.

Pentru situații de urgență, pe teritoriul Republicii Serbia pot fi apelate numerele de urgență locale: +381-11-192 pentru poliție, +381-11-193 pentru pompieri, +381-11-194 pentru ambulanță și +381-11-1987 pentru asistență auto.

Cetățenii români pot solicita asistență consulară la numerele de telefon ale Ambasadei României la Belgrad, +381 11 36 70 361 și +381 11 36 70 798, apelurile fiind redirecționate către Centrul de Contact și Suport pentru Cetățenii Români din Străinătate (CCSCRS), care funcționează în regim permanent.

Pentru cazuri urgente, pot fi apelate și următoarele numere de urgență: Ambasada României la Belgrad +381 63 319 425, Consulatul General al României la Vârșeț +381 644 584 833 și Consulatul General al României la Zajecar +381 692 799 650.

Partajează acest conținut: