Municipiul Baia Mare dă startul ediției din acest an a evenimentelor „Baia Mare trăiește vara”, invitând băimărenii să petreacă o seară în aer liber, cu muzică, activități și momente dedicate întregii familii.
Evenimentul va avea loc duminică, 19 iulie, începând cu ora 22:00, pe Câmpul Tineretului, unde participanții vor putea urmări, pe un ecran gonflabil de mari dimensiuni, finala Cupei Mondiale 2026, dintre Spania și Argentina.
Reprezentanții Primăriei Baia Mare îi invită pe locuitori să se bucure împreună de atmosfera verii și de emoția unuia dintre cele mai așteptate meciuri ale anului.
„Dăm startul evenimentelor «Baia Mare trăiește vara» și ne-ar plăcea să fim cât mai mulți. Să ne bucurăm de o după-amiază petrecută afară, cu muzică, activități, zâmbete și oameni dragi. Iar când se lasă seara, rămânem împreună în fața ecranului pentru finala Cupei Mondiale 2026. Pentru că unele meciuri sunt și mai frumoase atunci când le trăiești împreună”, au transmis reprezentanții Primăriei Baia Mare.
Partajează acest conținut: