sfara tours orizontal va ureaza un 2021 plin de calatorii!

Baroneasa de Winterbourne, doamna Emma Harriet Nicholson, vizită în Maramureș

Baroneasa de Winterbourne, doamna Emma Harriet Nicholson, vizită în Maramureș

Vicepreședintele Consiliului Județean Maramureș, Doru Alexandru Lazăr, a primit astăzi vizita doamnei Emma Harriet Nicholson, Baroneasă de Winterbourne, la Centrul Școlar de Educație Incluzivă din Sighetu Marmației. Baroneasa se află zilele acestea într-o vizită în Ucraina și România, pentru a sprijini, prin intermediul Fundației Internaționale Amar, copiii refugiați din calea războiului și pe cei cu dizabilități din zonă.

Cei doi oficiali, împreună cu Inspectorul școlar general Anca Hendea, directorul școlii, Liliana Vîrsta, și primarul municipiului Sighetu Marmației, Vasile Moldovan, au vizitat unitatea de învățământ și au participat la activitățile pregătite de copiii. Totodată, au avut un schimb de opinii privind modul în care sunt tratați copiii cu nevoi speciale din România, precum și cei refugiați din Ucraina.

Emma Nicholson a apreciat în mod deosebit evoluția sistemului de educație și protecție din România de la situația tristă de după 1989 și lucrurile extraordinare pe care le-a descoperit azi în școala vizitată.

Vicepreședintele Doru Alexandru Lazăr a prezentat baronesei acțiunile desfășurate de Consiliul Județean Maramureș din primele zile de la izbucnirea războiului și până azi.

“Județul Maramureș este în prima linie în gestionarea crizei refugiaților din Ucraina și putem spune că am reușit să gestionăm, în cooperare cu autorități publice, societatea civilă, ONG-uri și mediul de afaceri, toate situațiile ivite. Desigur, mai e nevoie de mult ajutor și dedicare, deoarece vor continua să apară probleme și pe viitor. Contăm și pe ajutorul și implicarea dumneavoastră,” a subliniat vicepreședintele Consiliului Județean, Doru Alexandru Lazăr.

Un alt subiect al întâlnirii l-a reprezentat ajutorul de care ucrainenii din Transcarpatia și Ivano-Frankivsk au nevoie în viitorul apropiat, pentru a putea gestiona situația copiilor rămași orfani în urma războiului.

Fundația Internațională Amar și Baroneasa de Winterbourne, Emma Harriet Nicholson, se vor implica în această problemă cu prioritate în următoarea perioadă.

La Centrul Școlar de Educație Incluzivă de la Sighet învață peste 130 de elevi cu nevoi speciale.

Biroul de presă al Consiliului Județean Maramureș

Previous Se ÎNTRERUPE APA pe Babeș, Delavrancea și Europa. Vezi exact unde și în ce interval
Next Gabriel Zetea - „Sprijin pentru România”: voucere alimente, voucere elevi, tichete de masă mai mari, cotă de hrană dublă pentru bolnavi, sprijin pentru transportatori

About author

You might also like

Actualitate 0 Comments

Câtă INCONȘTIENȚĂ! Tânăr beat, fără permis, cu mașină radiată și număr fals de înmatriculare, REȚINUT pentru 24 de ore!

O imagine cu un tânăr care apasă pedala de accelerație la observarea echipajului rutier i-a determinat pe polițiști să efectueze semnalele regulamentare de oprire a autovehicului. Verificările au relevat patru

Actualitate 0 Comments

BUGET DUBLAT pentru programul PRIMUL STUDENT DIN FAMILIE

Bugetul programului „Primul student în familie” a fost dublat, oferind acum șansa a peste 10.000 de elevi din familii defavorizate să meargă la facultate. Această inițiativă liberală este pentru tinerii

Actualitate 0 Comments

S-au PORNIT semafoarele INTELIGENTE la Tăuții Măgherăuș, pe DN1C, acces Băița și acces Nistru

Pentru a reduce la minim riscul evenimentelor rutiere și pentru o mai bună fluidizare a traficului pe DN1C (E58) și arterele secundare de pe raza Orașului Tăuții Magherauș, azi 19

0 Comments

No Comments Yet!

You can be first to comment this post!

Leave a Reply