BREAKING LIVE Peste 8.000 de voturi în plus, pentru integrarea europeană și modificarea Constituției Republicii Moldova / S-au numărat 98,6% din procesele verbale / La prezidențiale, Maia Sandu (42,09%) intră în turul 2 cu candidatul susținut de Rusia, Alexandr Stoianglo (26,26%)
Scor extrem de strâns la referendumul din Republica Moldova, unde cetățenii au fost chemați duminică la vot pentru primul tur al alegerilor prezidențiale, dar și pentru un referendum istoric, în care să-și exprime opțiunea pentru modificarea Constituției în vederea integrării țării în UE. Referendumul a fost validat, pentru că rata de participare a fost depășit considerabil.
Ora 12:21
Deputatul european Siegfried Mureșan (PNL) consideră că rezultatul alegerilor din Republica Moldova reprezintă o victorie împotriva Federației Ruse, care a “mobilizat resurse fără precedent în încercarea de a influența rezultatul alegerilor democratice și al referendumului” privind aderarea la Uniunea Europeană.
Ora 12:19
Maia Sandu s-a clasat pe locul al III-lea în raionul său de baştină, Făleşti, aflat în vestul ţării, aproape de graniţa cu România, transmite News.ro. Ea a obţinut aici 23,50%, adică 7.534 de voturi, potrivit NewsMaker.
Renato Usatîi, care este din acelaşi raion, s-a clasat pe primul loc. Pentru Usatîi şi-au dat votul 34,60%, adică 11.092 de alegători.
Alexandr Stoianoglo, născut în Găgăuzia, s-a clasat pe locul al II-lea în raionul Făleşti.
Comisia Electorală Centrală a prelucrat 98,47% din totalul proceselor-verbale din întreaga ţară. Maia Sandu conduce cu 42,04% şi este urmată de Alexandr Stoianoglo – cu 26,28%.
Potrivit Codului Electoral, în cazul în care niciun candidat nu obţine peste 50 la sută din voturi, va fi organizat un al doilea tur peste două săptămâni.
Ora 11:53:
Diferență de 8.7000 de voturi pentru cei care au spus DA la referendumul din Republica Moldova, după numărarea a 99,05% din voturi.
Procentul este de 50,30% față de 49,70%.
S-au numărat până la această ora 1.475.934 de voturi.
Ora 10.39
La votul prentru președinție, după numărarea a 98,60% din voturi, conduce Maia Sandu (42,09%), urmată de Alexandr Stoianoglo (26,26%). Pe poziția 3 se află Renato Usatîi (13,72%).
Ora 10.19
50,18% din voturi sunt pentru modificarea Constituției, conform datelor privesc.eu. 49,82% au votat împotrivă. Sunt numărate până la această oră 1,46 de milioane de voturi (98,60% din totalul voturilor exprimate). Pentru modificare au votat 736.588, iar împotrivă sunt până la această oră 731.220.
Ora 10:10
O eroare tactică a celor care au pledat împotriva referendumului ar putea să fi condus la votul extrem de strâns pro-UE, au declarat pentru surse politice din Republica Moldova.
Astfel, aproximativ 82.000 de oamenii care au mers la votul pentru alegerile prezidențiale nu au luat și buletinele de vot pentru referendum, deoarece au fost îndemnați de politicieni pro-rusia să boicoteze referendumul. Dacă acești oameni ar fi votat împotriva referendumului, este posibil ca nici măcar votul din diaspora să nu fi putut întoarce rezultatul în favoarea UE, au precizat sursele citate.
Ora 9.24
Votul pro-UE a ajuns a 50,08%. Sunt 732.967 voturi în favoarea schimbării Constituției. 730.682 de moldoveni au votat împotriva modificării legii supreme. Numărătoarea a ajuns la 98,42%. Diferența a ajuns la 2.285 de voturi în favoarea celor care doresc integrarea în Uniunea Europeană.
Ora 8.36
Se distanțează votul pro-UE: procentul a ajuns la 50,07%, pentru și 49,93%, împotriva modificării Constituției pentru a putea fi posibilă integrarea în UE. S-au numărat până acum 98,38% din voturi.
Ora 8.14
Maia Sandu are după numărarea a 98,29% din voturi 636.039 de voturi (41,92%). Este urmată de Alexandr Stoianoglo (26,35%) și Renato Usatîi (13,73%).
Ora 8.08:
79 de voturi în plus pentru modificarea Constituției din Republica Moldova, după ce s-au numărat 1.460.121 de voturi. Au răspuns DA la referendum 730.100 de persoane, iar 730.021 au votat NU.
Ora 7.50
După numărarea a 98,11% din procese verbale, continuă să fie mai multe voturi împotriva modificării Constituției pentru aderarea la Uniunea Europeană: 50,10% vs. 49.90%
Ora 7.14
La alegerile prezidențiale, conduce Maia Sandu cu 41,83% din voturi, după ce s-au numărat 97,84% din totalul voturilor exprimate. Urmează Alexandr Stoianglo, cu 26,26% din voturi și Renato Usatîui, cu 13,77% din voturi.
Ora 7:02
Crește puțin diferența la Referendum în favoarea celor care NU vor modificarea Constituției Republicii Moldova, în vederea aderării la Uniunea Europeană.
Sunt numărate la această oră 97,88% din voturi, iar 50,14% au spus NU modificării Constituției (729,338 de voturi)
Ora 6.36: 49,95% – DA și 50,05% – NU se înregistrează după centralizarea a 97,84% din voturile la referendum. Diferența între cele două opțiune este la acest moment de 1.571 de voturi.
La prezidențiale, Maia Sandu conduce cu 41.89% din voturi, urmată de Alexandr Stoianoglo – 26,3% și Renato Usatîi – 13,77%. Acest scor garantează un tur 2 între Maia Sandu (pro-UE) și Stoianoglo (pro-Rusia).
Ora 4.55: Diferența s-a redus la circa 6.200 de voturi între cele două opțiuni de la referendum. Rezultatele sunt: 49,79% – DA și 50,21% – NU după centralizarea a 97,3% din procesele verbale.
La alegerile prezidențiale, Maia Sandu are 41,63%, fiind urmată de Alexandr Stoianoglo – 26,47% și Renato Usatîi – 13,77%.
Ora 1.50: Scorul este strâns la referendum când mai sunt de centralizat mai puțin de 200.000 de voturi.
53% – NU și 47% – DA se înregistrează după numărarea a aproape 1,3 milioane de voturi (92,7% din procesele verbale). Diferența dintre cele două opțiuni este de circa 78.000 de voturi, dar mai sunt de centralizat mai puțin de 200.000 de buletine.
Ora 01.00: 54% pentru NU și 46% pentru DA după numărarea a peste 1,2 milioane de voturi de la referendum.
Ora 00.45: După procesarea a 1918 de procese verbale sau circa 1,2 milioane de voturi, cel mai mare scor îl are Maia Sandu, cu 37,09% (447 de mii de voturi), fiind urmată de Alexandr Stoianoglo care a acumulat 29,12% (351 de mii de voturi). Renato Usatîi a acumulat circa 13,80% (166 de mii de voturi), transmite Ziarul de Gardă.
Ora 00.30: 54,57% pentru NU și 45,43% pentru DA după numărarea a peste 1,1 milioane de voturi de la referendum.
Ora 00.17: După procesarea a 1716 de procese verbale sau circa 1 milion de voturi, cel mai mare scor îl are Maia Sandu – 36,65% (369 de mii de voturi), fiind urmată de Alexandr Stoianoglo – 29,11% (293 de mii de voturi) și Renato Usatîi – 14,04% (141 de mii de voturi), relatează Ziarul de Gardă.
Ora 23.51:
După centralizarea a peste 78% din procesele verbale, reprezentând peste un milion de voturi, se înregistreaă 55,13% de voturi la răspunsul NU și 44,87% la DA. Diferența între cele două opțiuni depășește 100.000 de voturi. La referendumul constituțional au votat 1.478.958 de alegători.
Votanții moldoveni au avut de răspuns la următoarea întrebare la referendum:
„Susțineți modificarea Constituției în vederea aderării Republicii Moldova la Uniunea Europeană?”
Ora 23.00: După centralizarea a 46,87% din procesele verbale (445.000 voturi), Maia Sandu are 35%, urmată de Alexandr Stoianoglo 29% și Renato Usatîi 14%.
Pentru referendum au fost centralizate 53% din procesele verbale, adică 539.000 de voturi. În favoarea integrării europene s-au pronunțat 44% dintre aceștia, iar împotrivă 56%.
Ora 22.19: După centralizarea a 14,38% din procesele verbale, Maia Sandu acumulează 34,12%, Alexandr Stoianoglo 30.06% și Renato Usatîi 15,11%, Irina Vlah 5,99%, Victoria Furtună 5,78%, relatează Ziarul de Gardă.
Este vorba însă de doar 86.346 de voturi din cele peste 1,5 milioane exprimate.
Ora 22.05: Prezența la referendum a fost de 49,81%, a anunțat Comisia Electorală Centrală, care a precizat că scrutinul este valid.
Ora 22.00: Programul de votare la secția de la Moscova a fost prelungit, de asemenea, până la ora 23.00, a anunțat MAE de la Chișinău, citat de Ziarul de Gardă.
Ora 21.54: Și secția de votare din Brașov a rămas deschisă până la ora 22.00, relatează News.ro.
Ora 21.34: Procesul de votare de la o secţie din oraşul italian Bologna a fost întrerupt în urma unei alarme cu bombă, a anunţat, duminică seară, Ministerul Afacerilor Externe (MAE) de la Chişinău, transmite Agerpres.
„Ca urmare a alertei cu bombă la o secţie de vot din Bologna, s-a luat decizia de suspendare a procesului de vot pentru o scurtă perioadă de timp, în vederea verificării spaţiului de către autorităţile abilitate italiene. Odată cu anunţul despre minarea clădirii, biroul electoral al secţiei de votare a permis participarea la vot a tuturor cetăţenilor aflaţi în aşteptare, după care autorităţile italiene au decis evacuarea şi începerea verificărilor corespunzătoare. În toată această perioadă, buletinele au fost păstrate în spaţiu securizat, iar urna de vot a continuat să fie monitorizată cu camera video pusă la dispoziţie de către CEC”, susţin oficialii MAE.
Ora 21.21: Prezența la urne în primul tur al alegerilor prezidențiale este semnificativ mai mare față de scrutinul din anul 2020. În urma cu patru ani, în primul tur, la ora 21.00 prezența era de 45,6% față de 51,4% acum, potrivit Europa Liberă Moldova.
Ora 21.00: Prezența la primul tur al alegerilor prezidențiale până la ora 21.00, când se închid urnele în Republica Moldova, a ajuns la 51,41%.
Ora 20.00: Numărul cetățenilor moldoveni care au votat la secțiile deschise în afara hotarelor R. Moldova a atins 200.000, transmite Ziarul de Gardă.
Ora 19:55: Prezența la urne la primul tur al alegerilor prezidențiale a depășit 50%.
Ora 19:10 Circa 42,44% de cetățeni au votat în cadrul referendumului constituțional până la ora 18:00. Anunțul a fost făcut de Comisia Electorală Centrală (CEC) în briefingul de la ora 19:00. Astfel, prezența la secțiile de votare a depășit pragul minim de 33,33% care se impune pentru validarea scrutinului, transmite Ziarul de Gardă.
Ora 18.03: Prezența la urne la primul tur al alegerilor prezidențiale a depășit 46%.
Ora 17.35: Președinta Maia Sandu, care candidează pentru un nou mandat, cheamă cetățenii R. Moldova să-și exercite dreptul la vot, amintind că au mai rămas patru ore până la închiderea secțiilor de votare.
Prezența la alegerile prezidențiale este publicată în timp real de Comisia Electorală Centrală. La ora 17.30 prezența ajunsese la peste 1,3 milioane, reprezentând 44,3% din numărul modovenilor cu drept de vot.
Numeroși moldoveni votează în diaspora. La București, la secția de votare deschisă în Centrul Vechi s-au format cozi impresionante.
About author
You might also like
Spectacolul ZIUA MĂRȚIȘORULUI, la Teatrul de Păpuși Baia Mare
Consiliul Județean Maramureș prin Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale ”Liviu Borlan” Maramureș vă invită la un eveniment cultural-artistic dedicat începutului de primăvară. Spectacolul intitulat ”Ziua Mărțișorului” face
Răspundem CITITORILOR: VITAL. Actualizarea contractului pentru furnizarea apei, persoane fizice
Relații suplimentare la tel. 0262 – 213574, 0262 – 213575 – Birou Relații cu Publicul, program de lucru: luni – joi 07:30 – 16:00, vineri 07:30 – 13.30. SC VITAL
Președintele CJ Maramureș a prezentat proiectele de dezvoltare a județului la Întâlnirea Interregională a Grupului „Carpați” din cadrul Comitetului European al Regiunilor
Joi, 25 noiembrie, s-a desfășurat în format online o nouă Întâlnire Interregională a grupului „Carpați”, având ca teme principale implicarea membrilor Grupului de la Visegrad, a Comitetului de implementare a
0 Comments
No Comments Yet!
You can be first to comment this post!