Bunuri descoperite de inspectorii vamali în valoare de 4.584.000 lei
Inspectorii vamali din cadrul Serviciului Echipe Mobile Iasi împreună cu un echipaj din cadrul Serviciului Echipe Mobile Suceava – Direcția Regională Vamală Iași, au efectuat un control asupra unui automarfar care transporta în regim vamal de tranzit mărfuri diverse textile pe ruta Polonia – Slovacia – Ungaria – România – Ucraina.
Ca urmare a controlului, inspectorii vamali au reținut aproximativ 112.000 bucăți mărfuri textile, susceptibile de a aduce atingere drepturilor de proprietate intelectuală pentru mai multe mărci protejate la nivel internațional.
Valoarea totală a bunurilor, dacă ar fi fost comercializate pe piaţă la preţul de vânzare cu amănuntul al unui produs original, este de aproximativ 4.584.000 lei.
În conformitate cu reglementările naționale și europene privind unele măsuri pentru asigurarea respectării drepturilor de proprietate intelectuală în cadrul operațiunilor de vămuire, autoritatea vamală a reținut bunurile susceptibile de a fi contrafăcute în vederea trimiterii spre expertizare, la finalizarea cazului urmând a fi dispuse măsurile legale care se impun.
Menționăm că deși se pot vinde cu preţuri atractive, mărfurile contrafăcute prezintă riscuri care pun în pericol sănătatea și siguranța cumpărătorilor.
MINISTERUL FINANȚELOR
AUTORITATEA VAMALĂ ROMÂNĂ
Serviciul relații publice și internaționale
About author
You might also like
ACCIDENT CU VICTIMĂ. A fost reținut întocmit dosar penal și se efectuează cercetări sub aspectul comiterii infracțiunii de vătămare corporală din culpă
Astăzi, 3 ianuarie, la ora 11:15, Poliția orașului Seini a fost sesizată prin SNUAU 112 despre producerea unui accident cu victimă, în localitatea Viile Apei. Din primele verificări a reieșit
Cristian Niculescu Țâgârlaș, senator PNL: Am votat în Senat proiectul de lege prin care se ajustează prețurile contractelor de achiziție publică
Finalizarea lucrărilor și investițiilor finanțate din bani publici este vitală pentru comunitățile locale și , în acest sens, am votat în Senat proiectul de lege prin care se ajustează prețurile
Incendii devastatoare în California. Cinci persoane au murit. Mii de hectare afectate de flăcări
Cel puțin cinci persoane au murit din cauza incendiilor din zona Los Angeles, California. Cel puțin cinci incendii majore sunt în desfășurare. Dintre acestea, trei sunt scăpate complet de sub
0 Comments
No Comments Yet!
You can be first to comment this post!