sfara tours orizontal va ureaza un 2021 plin de calatorii!

Călin Bota: Avem un buget axat pe investiții, reforme și pe dezvoltarea României

Călin Bota: Avem un buget axat pe investiții, reforme și pe dezvoltarea României

Parlamentul a votat proiectul de buget propus de Guvernul Cîțu, fără modificări, astfel încât românii să beneficieze cât mai repede de proiectele și reformele finanțate anul acesta.

Bugetul pentru anul 2021 a fost construit în contextul crizei sanitare, al crizei economice generate de pandemia Covid-19 și al dezechilibrelor macroeconomice majore acumulate în anii premergători crizei. S-au găsit cele mai bune soluții pentru a avea o creștere economică sănătoasă, care să ducă la bunăstare pentru toți românii.

,,Astăzi am votat bugetul în plenul Parlamentului. România are nevoie de acest buget al dezvoltării, al investițiilor, al reformelor și mă bucur că am reușit să îl adoptăm în termen scurt, pentru a trece cât mai repede la implementarea lui. Am studiat cu atenție în comisii amendamentele depuse de opoziție. Din păcate, PSD și AUR s-au întrecut în a depune amendamente fanteziste care, dacă ar fi fost votate, ar fi crescut deficitul bugetar cu aproximativ 6%. Aceasta nu este o opoziție serioasă, responsabilă, constructivă. Este o opoziție canalizată doar spre scandal și circ ieftin în Parlament.

Românii trebuie să știe că bugetul pentru 2021 vine cu un buget record pentru investiții, aproape 62 miliarde de lei, bani care vor fi direcționați către proiecte majore ce vor contribui la relansarea economiei și la îmbunătățirea vieții cetățenilor.

De asemenea, românii trebuie să știe că guvernul nu introduce impozite și taxe noi și nici nu le majorează pe cele existente. Mai mult, sunt păstrate și o parte dintre facilitățile fiscale de care au beneficiat companiile în 2020, pentru care alocăm 28 de miliarde de lei, deoarece ne dorim un sector privat puternic, care să contribuie cât mai mult la dezvoltarea României.”, afirmă deputatul PNL Călin Bota.

Indicatorii de bază pe care a fost construit bugetul pentru anul 2021 ne dau garanția că în anul 2021 putem avea o creștere economică solidă și vom înregistra o îmbunătățire a echilibrelor macroeconomice. Avem create astfel condițiile pentru relansare economică și revenirea la normalitate.

Biroul de presă, PNL Maramureș

Previous Deputat Gheorghe Șimon (PSD): „Creșterile din Buget sunt tăieri, iar banii în plus sunt de fapt bani în minus”
Next CONDUCERE NOUĂ la Spitalul Județean Baia Mare de săptămâna viitoare

About author

You might also like

Actualitate 0 Comments

Din Baia Mare DIRECT pe M3, Ungaria! Felician Cerneștean, consilier CNAIR: “Demersuri avansate pentru FINANȚARE EUROPEANĂ a Drumului Expres PETEA-SATU MARE-BAIA MARE”

Maramureșenii primesc vești bune din partea consilierului CNAIR, Felician Cerneștean, secretar executiv al PNL Maramureș în ceea ce privește un proiect extrem de important și uitat în sertarele guvernării trecute.

Actualitate 0 Comments

Răspundem cititorilor. SONDAJ privind îmbunătățirea TRANSPORTULUI de călători la URBIS SA Baia Mare

Vă rugăm să aveți amabilitatea de a completa acest chestionar. Datele și răspunsurile dumneavoastră sunt strict confidențiale și vor fi folosite numai în scopul îmbunatățirii activității de transport călători. Vă

Actualitate 0 Comments

Cornelia Negruț, vicepreședinte ALDE: Planul Național de Redresare și Reziliență, apogeul incompetenței „guvernului meu”

După 1989, România nu a mai cunoscut o perioadă atât de grea precum cea de acum decât în guvernarea Băsescu-Boc, care seamănă izbitor de mult cu acțiunile desfășurate de tripleta Iohannis-Orban-Cîțu. În

0 Comments

No Comments Yet!

You can be first to comment this post!

Leave a Reply