Călin Bota, deputat: Sala de SPORT din Bistra a fost inaugurată printr-un turneu internațional de minifotbal, la care au participat echipe de copii din Ucraina, Bradul Vișeu și Bistra

Am răspuns cu interes invitației primarului Vasile Duciuc și am participat la inaugurarea noii săli de sport din Bistra, o investiție importantă pentru sănătatea și educația copiilor și tinerilor din localitate.

Evenimentul a fost marcat printr-un turneu internațional de minifotbal, la care au participat echipe de copii din Ucraina , Bradul Vișeu și, desigur, din Bistra. A fost multă energie și entuziasm pe teren, iar la final toți copiii au primit diplome și cadouri din partea organizatorilor.

Primarul Vasile Duciuc a ținut să îi onoreze cu acest prilej pe foștii și pe actualii sportivi ai Bistrei, Iura Cureleac – campion național de juniori la box, Vasile Marchiș – fotbalist -multiplu campion național al Finlandei, Vasile Curileac-fotbalist -campion național cu CFR Cluj , Adrian Coreniuc –campion național la schi fond , oferindu-le plachete omagiale pentru merite sportive și pentru promovarea comunei.

Felicitări primarului Duciuc pentru realizarea unei investiții importante și pentru implicarea în comunitate!

Călin Bota, deputat PNL Maramureș

351324188_912723876497014_3678454762761527590_n-1024x683 Călin Bota, deputat: Sala de SPORT din Bistra a fost inaugurată printr-un turneu internațional de minifotbal, la care au participat echipe de copii din Ucraina, Bradul Vișeu și Bistra

Partajează acest conținut: