Călin Bota: Vești bune de la Bruxelles! Vin banii europeni pentru redresarea economiilor afectate de pandemia de coronavirus
Parlamentul European a aprobat Mecanismul European de Reziliență și Redresare, un pachet de ajutor în valoare de 672,5 miliarde de euro, din care României îi vor reveni 30,5 miliarde de euro, în urma negocierilor conduse de președintele Klaus Iohannis
,,E o veste foarte bună pentru România. Alături de colegii mei din Ministerul Fondurilor Europene am lucrat la Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), în acord cu recomandările Comisiei Europene și cu prioritățile țării noastre. Este un document complet și complex, cu proiecte care vor reduce decalajele dintre țările europene. În Planul Național de Redresare și Reziliență sunt proiecte importante și pentru dezvoltarea Maramureșului, proiecte majore de infrastructură, care vor duce la dezvoltarea comunităților și la o viață mai bună pentru toți maramureșenii.”, afirmă deputatul PNL Călin Bota.
Banii europeni vor fi investiți de România în special pentru recuperarea acestor mari decalaje – precum infrastructura rutieră, feroviară sau portuară, în spitale, școli, în infrastructura de irigații sau continuarea racordării localităților la rețeaua de apă și canal, combaterea schimbărilor climatice, dar și în digitalizare, inovare, parcuri industriale și creșterea competitivității mediului de afaceri românesc.
România a trimis la Bruxelles un proiect al PNNR în noiembrie 2020, proiect care cuprinde un plan serios de reforme și investiți publice. Varianta finală a acestui document urmează să fie adoptată până în 5 martie 2021. Prefinanțarea disponibilă pentru țara noastră este de 13%, de circa 3,95 miliarde euro, iar plățile se vor deconta și retroactiv de la 1 Ianuarie 2020.
„Votul din Parlamentul European reprezintă garanția că vor veni banii europeni pentru susținerea economiilor afectate de coronavirus și de consecințele acestei pandemii. Acest Mecanism de Redresare dovedește cât de importantă este unitatea Europei și cât de important este faptul că facem parte din această familie europeană.”, precizează deputatul liberal Călin Bota.
Biroul de presă PNL Maramureș
About author
You might also like
Un tir a DERAPAT la Buciumi
Un accident de circulație s-a produs azi în jurul orei 7:30 pe drumul național C1 pe raza localitații Buciumi. Pe fondul carosabilului înzăpezit, soferul unui tir a pierdut controlul
Infracțiune. CERCETAT pentru schingiuirea unui CÂINE
La data de 11 februarie, polițiștii din cadrul Biroului pentru Protecția Animalelor s-au sesizat din oficiu cu privire la săvârșirea infracțiunii de rănire sau schingiuirea unui animal, faptă prevazută de
TEATRU DE RĂZBOI mocnit la Mireșu Mare. MISTREȚII SCOT DIN PĂMÂNT GRÂUL ÎNCOLȚIT
> Problema pagubelor făcute de mistreții metișați la Mireșul Mare continuă. Oamenii vor picheta Prefectura! > Numărul mistreților este de ZECE ORI MAI MARE decât normal. Culturile oamenilor sunt deja
0 Comments
No Comments Yet!
You can be first to comment this post!