Administrația Națională de Meteorologie a emis un Cod Galben de ceață, valabil astăzi între orele 10:20 și 12:00, pentru mai multe localități din județul Maramureș. Avertizarea vizează zonele Târgu Lăpuș, Copalnic-Mănăștur, Suciu de Sus, Cupșeni, Cernești, Lăpuș, Coroieni, Groșii Țibleșului și Vima Mică.
În intervalul menționat se va semnala ceață densă, care determină reducerea vizibilității local sub 200 de metri și, izolat, sub 50 de metri, condiții ce pot afecta semnificativ siguranța traficului rutier. Fenomenul poate favoriza apariția unor situații periculoase în trafic, mai ales pe drumurile secundare și în zonele deschise.
Autoritățile recomandă conducătorilor auto să circule cu prudență sporită, să reducă viteza, să folosească luminile de ceață și să păstreze o distanță corespunzătoare față de celelalte vehicule. De asemenea, pietonii sunt sfătuiți să fie atenți la traversarea drumurilor în condițiile de vizibilitate redusă.
Partajează acest conținut:


