Stațiunea Sinaia se află sub cod portocaliu de vânt, cu rafale extrem de puternice, care au atins viteze de 110–130 km/h, fenomenul fiind în continuare activ, potrivit unui comunicat transmis sâmbătă de Primăria Sinaia și preluat de AGERPRES.
Autoritățile locale au activat toate structurile operative, iar echipele SC Sinaia Forever, alături de Detașamentul de Pompieri Sinaia, Jandarmeria Sinaia, Poliția Sinaia, Poliția Locală Sinaia, precum și reprezentanții Electrica și GME, intervin pentru limitarea pagubelor și înlăturarea situațiilor de risc generate de vântul puternic.
Intervențiile vizează degajarea arborilor doborâți, a elementelor de construcție desprinse de pe clădiri, asigurarea rețelelor electrice și prevenirea incidentelor care ar putea pune în pericol siguranța populației.
Autoritățile recomandă cetățenilor și turiștilor să evite deplasările în zonele expuse, în special în apropierea pădurilor, clădirilor înalte sau a panourilor publicitare, și să urmărească informările oficiale până la încetarea fenomenelor periculoase.
Situația este monitorizată în timp real, iar echipele de intervenție rămân mobilizate până la normalizarea condițiilor meteorologice.
Partajează acest conținut:


