sfara tours orizontal va ureaza un 2021 plin de calatorii!

Coduri MODIFICATE. 5 AVANTAJE pentru comiterea de FĂRĂDELEGI

Coduri MODIFICATE. 5 AVANTAJE pentru comiterea de FĂRĂDELEGI

Purtătorul de cuvânt al PNL Maramureș, Cristian Niculescu Țâgârlaș a vorbit într-o conferință de presă despre modificările aduse privind codul de procedură penală. Astfel, Țâgârlaș consideră că prin intermediul acestei schimbări, România va duce lipsă de o justiție independentă și echilibrată, și va exista posibilitatea celor care conduc acum țara să nu mai fie deranjați de nici un fel de sistem care ar putea să ii oprească din comiterea fărădelegilor.

Maria Nicoleta PĂDUREANU

,,Am pregătit 5 elemente care sunt cuprinse în modificarea codului de procedură penală pentru a dezvolta caracterul unor dispoziții legale respectiv modificarea numărului de proceduri penale pentru a fi avantajate persoane care au condamnări în momentul de față și prin care se dorește redeschiderea dosarelor penale respective.” Modificările sunt multiple, după cum urmează: Revizuirea hotărârilor judecătorești definitive poate fi cerută în cazul în care soluționarea cauzei nu este semnată sau redactată de către judecătorul care a participat la proces.
Instanța de apel nu mai poate să dea o pedeapsă cu condamnare unei persoane care a fost achitată în prima instanță decât dacă apar probe noi.
Se modifică durata maximă a unui proces penal. Data urmăririi penale este redusă la un an. Dacă procurorii nu reușesc în decurs de un an să trimită în judecată persoana în cauză, atunci dosarul se clasează automat. De asemenea, există posibilitatea participarii inculpatului la audierea părții vătămate.

Previous PNL a depus MOȚIUNE DE CENZURĂ
Next REACȚIE. “Liviu Dragnea trebuie să-și dea urgent DEMISIA”, este de părere Daniela Onița-Ivașcu, președinte PNL Sighetu Marmației

About author

You might also like

Politica 0 Comments

Ionel Bogdan (PNL): Vom dezvolta Maramureșul prin investiții

Guvernul PNL anunță vești bune din economie după o perioadă de contracție, generată de pandemie. Florin Cîțu invocă în acest sens datele oficiale ale Institutului Naționale de Statistică care arată

Politica 0 Comments

Cristian Niculescu Țâgârlaș, avocatul cu experiență îndelungată în administrația publică locală: „Voi avea o contribuție importantă în elaborarea proiectelor de care Maramureșul are mare nevoie”

Cristian Niculescu Țâgârlaș este un avocat băimărean cu experiență și cu o arie largă de expertiză. Este specializat în contencios administrativ și fiscal, drept civil, drept bancar, consultanță comercială și

Politica 0 Comments

Centrul MEDICAL din Dumbrăvița a fost dat în FOLOSINȚĂ

Clădirea a fost reabilitată în întregime, în mandatul trecut al primarului Felician Ciceu, actualmente candidat pentru Camera Deputaților din partea PNL Maramureș și a fost modernizat “de la A la

0 Comments

No Comments Yet!

You can be first to comment this post!

Leave a Reply