Un grav accident rutier s-a produs, în urmă cu puțin timp, pe drumul dintre Făget și Sălicea, unde o autoutilitară și o motocicletă au fost implicate într-o coliziune.
La fața locului au intervenit două echipaje din cadrul Detașamentului 1 Cluj-Napoca, cu două autospeciale dotate cu modul de descarcerare, precum și un echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean.
În urma impactului, motociclistul, un tânăr în vârstă de aproximativ 27 de ani, a suferit răni grave. Acesta a fost găsit conștient de echipajele de intervenție, însă prezenta multiple traumatisme.
Victima a primit îngrijiri medicale la locul accidentului, după care a fost transportată de urgență la spital pentru investigații și tratament de specialitate.
Polițiștii urmează să stabilească împrejurările exacte în care s-a produs accidentul.
Sursa: ISU Cluj
Partajează acest conținut: