SC URBIS SA din Baia Mare anunță organizarea unui concurs pentru ocuparea unui post de Inspector ITP, pe perioadă nedeterminată. Concursul va avea loc în data de 28 octombrie 2025, ora 10:00, la sediul societății din strada 8 Martie nr. 3. Potrivit anunțului publicat pe pagina oficială a societății, www.urbisbaiamare.ro, dosarele de înscriere se pot depune până la data de 27 octombrie 2025, ora 14:00, la compartimentul Resurse Umane.
Candidații trebuie să dețină cetățenie română și domiciliu stabil în România, să cunoască limba română scris și vorbit, să fie apți din punct de vedere medical, fizic și psihic, să aibă studii superioare în domeniul tehnic și calificare corespunzătoare, precum și cunoștințe de operare pe calculator. Este necesar ca participanții să nu fi avut în ultimii doi ani încetări ale raporturilor de muncă din motive disciplinare și să nu aibă antecedente penale.
Dosarul de înscriere trebuie să conțină cererea de înscriere, curriculum vitae, diploma de licență, certificatul de atestare inspector ITP clasa a II-a (inclusiv pentru autovehicule echipate cu GPL) și clasa a III-a, cazierul judiciar, copia actului de identitate, adeverința medicală cu mențiunea „apt de muncă”, precum și două declarații pe proprie răspundere privind absența sancțiunilor disciplinare și a condamnărilor penale.
Concursul va consta într-o probă scrisă și un interviu. La proba scrisă pot participa doar candidații ale căror dosare au fost validate de comisia de concurs. Lucrarea scrisă va cuprinde întrebări din bibliografia stabilită, respectiv RNTR-1, iar pentru a fi declarat admis candidatul trebuie să obțină minimum nota 7.00.
Nota finală va reprezenta media aritmetică dintre nota obținută la proba scrisă și cea de la interviu. Vor fi declarați admiși candidații care au media finală de cel puțin 7.00. În caz de egalitate, departajarea se va face pe baza notei de la testul scris și apoi a notei de la interviu.
Mai multe informații despre concurs, condițiile de participare, documentele necesare și bibliografia pot fi consultate pe site-ul oficial al SC URBIS SA Baia Mare, la secțiunea Anunțuri – Concursuri, la adresa www.urbisbaiamare.ro.
Partajează acest conținut:

