BREAKING NEWS

Controale de amploare la centre pentru vârstnici. Polițiștii au descoperit nereguli și au deschis un dosar penal

O amplă acțiune de verificare a serviciilor sociale destinate persoanelor vârstnice a fost desfășurată de polițiști, iar controalele au dus la constatarea unei posibile fapte de natură penală. Trei unități din Baia Mare au intrat în atenția oamenilor legii.

Acțiunea s-a desfășurat în 3 septembrie 2026 și a fost derulată de polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice, împreună cu cei ai Serviciului de Investigații Criminale.

Verificările au vizat respectarea normelor legale în domeniul serviciilor sociale, fiind controlate trei unități din municipiul Baia Mare care oferă astfel de servicii persoanelor vârstnice. În timpul controalelor, polițiștii au constatat o faptă de natură penală și au deschis un dosar penal.

Cercetările vizează infracțiunea de exercitare fără drept a unei profesii sau activități pentru care legea impune existența unei autorizații ori exercitarea unei asemenea activități în alte condiții decât cele prevăzute de lege.

Poliția nu a precizat, în comunicatul transmis, la care dintre cele trei unități a fost constatată presupusa faptă și nici ce activitate ar fi fost desfășurată fără respectarea condițiilor legale.

Ancheta continuă sub coordonarea procurorului de caz, pentru documentarea situației și stabilirea măsurilor legale care se impun.

Sursa foto: Monitorul de Cluj 

Partajează acest conținut: