În inima Maramureșului, la Coștiui, pământul s-a prăbușit. Nu este doar o fisură în sol, ci o rană deschisă în istoria și responsabilitatea unei comunități. Un crater uriaș, de 30 de metri diametru și peste 10 metri adâncime, s-a deschis brusc în zona fostei mine Ferdinand, lăsând la vedere urmele unei galerii vechi. Fenomenul este activ și pune în pericol case, drumuri și liniștea oamenilor. Această prăbușire nu a apărut peste noapte. Își are rădăcinile în secole de exploatare și în decenii de nepăsare.
Ocna Ferdinand, deschisă în 1828, era odinioară o sursă de prosperitate pentru nordul Transilvaniei. Aici se extrăgea „aurul alb”, sarea, în cantități impresionante, de sute de mii de centneri anual. Galeriile în formă de clopot erau un labirint subteran fascinant. Dar, ca multe alte ocne, mina a fost închisă în 1934, când nu mai era rentabilă. De atunci, apa a început să macine pereții de sare, să lărgească golurile subterane, iar astăzi pământul cedează, înghițind tot ce e deasupra.
Primarul comunei Rona de Sus a alertat autoritățile județene. Subprefectul Rudolf Stauder a convocat de urgență Grupul de Suport Tehnic din cadrul Comitetului Județean pentru Situații de Urgență Maramureș și s-a deplasat la fața locului împreună cu echipe de intervenție. Specialiști de la Instituția Prefectului, CN Remin SA, ISU „Gheorghe Pop de Băsești”, Inspectoratul Județean în Construcții, Poliția Județeană, societatea Drumuri și Poduri Maramureș, Direcția Agricolă și Agenția pentru Protecția Mediului au constatat pagubele și au întocmit un plan de măsuri.
Prefectul Florian-Valeriu Sălăjeanu, președintele Comitetului Județean pentru Situații de Urgență, a solicitat Guvernului alocarea a 1.176.400 RON din fondul de rezervă bugetară. Cererea a fost aprobată. Banii vor finanța studii geologice multidisciplinare, foraje, măsurători de salinitate și monitorizarea permanentă a zonei de risc. Se vor căuta soluții de consolidare și lucrări de rambleiere temporară. Dar această sumă acoperă doar primele măsuri de urgență. Nu există încă o soluție definitivă. Pentru că problema nu este doar geologică. Este și administrativă.
Coștiui nu e un caz singular. Situația reflectă un fenomen național: patrimoniul minier abandonat, lăsat de izbeliște. Remin SA Baia Mare, odinioară un colos industrial, este astăzi un simbol al falimentului statului. De peste 15 ani în insolvență, cu datorii uriașe și fără niciun plan de reorganizare, compania a lăsat în urmă perimetre nesecurizate și mine neconservate, care amenință comunități întregi. Paradoxal, licențele de exploatare sunt prelungite până în 2030, dar fără viziune și investiții. Incidentul de la Salina Praid, unde infiltrațiile au inundat galeriile și au pus în pericol casele, a primit o reacție imediată. Ministrul Economiei a ajuns rapid acolo. În schimb, în cazul Coștiuiului și al perimetrelor abandonate ale Remin, autoritățile centrale au rămas tăcute. Deși riscurile sunt similare, atenția a fost selectivă.
În Parlament, doar câteva voci s-au ridicat. Senatorul Cristian Niculescu Țăgârlaș a cerut publicarea raportului de control al ministerului privind situația din Maramureș și măsuri clare, cu termene și responsabili. „Remin este exemplul perfect al ineficienței cronice care macină statul român”, a spus senatorul, avertizând că tolerarea risipei și a nepăsării în companiile publice va genera tragedii greu de reparat. Dar răspunsul întârzie. Și, ca de fiecare dată, probabil va veni prea târziu, când pagubele vor fi deja ireversibile. Atunci, aceiași responsabili care azi tac vor poza în salvatori, cosmetizând un dezastru administrativ transformat în spectacol de imagine.
Coștiuiul este astăzi o bombă cu ceas, dar ar putea fi și o șansă. În multe țări europene, fostele mine au fost transformate în muzee subterane, centre culturale sau trasee turistice. Au devenit surse de identitate, locuri de memorie și de venit pentru comunități. De ce nu și aici? Conservarea patrimoniului industrial nu înseamnă doar prevenirea dezastrelor. Înseamnă transformarea istoriei în resursă. Coștiui ar putea fi integrat într-un circuit turistic al ocnelor maramureșene, alături de alte exploatări istorice. Galeriile vechi, dacă ar fi securizate și valorificate, ar putea atrage vizitatori, cercetători și investiții. Dar pentru asta e nevoie de asumare politică, viziune și un plan național coerent pentru gestionarea perimetrelor miniere închise.
Pentru locuitorii din Coștiui, problema este urgentă: siguranța caselor, a drumurilor și a vieților lor. Dar pentru autoritățile centrale ar trebui să fie o lecție dură: patrimoniul industrial abandonat nu dispare de la sine. Se prăbușește. Și odată cu el se prăbușesc și comunități întregi. La Praid, un oficial spunea: „Oamenii din Praid sunt importanți.” Și oamenii din Coștiui sunt la fel de importanți. Se aude la București? Sau veți aștepta, ca de fiecare dată, ca tragedia să fie completă pentru a apărea cu declarații și poze de salvatori?
Coștiuiul ne obligă să alegem: îl îngropăm în aceeași nepăsare care a distrus atâtea locuri sau îl transformăm în începutul unei reforme reale, în care natura, istoria și comunitățile sunt protejate și valorificate? Dacă nu se schimbă nimic, alte Coștiuiuri vor urma. Și pământul va continua să se prăbușească peste indiferența noastră colectivă.
Partajează acest conținut:
