CRUCEA din BUTUC. Află ce se va întâmpla cu ea
În cursul zilei de ieri, Marian Bud, un locuitor al satului Șurdești, județul Maramureș a avut surpriza de a găsi semnul Sfintei Cruci în interiorul unui butuc pe care-l tăiase.
Mare i-a fost mirarea în momentul descoperirii crucii pe una dintre cele două jumătăți ale butucului. Inițial, acesta a crezut că acea cruce este rezultatul tăierii făcute de către topor, dar nu a fost așa. Marian Bud a verificat cele două bucăți de butuc pe toate părțile, dar a rămas fără nicio explicație. Nu era mănă de om la mijloc! „La început am crezut că acea cruce a apărut ca urmare a crăpăturii făcute cu toporul. Am verificat fiecare parte și mi-am dat seama că nu eu sunt răspunzător de asta.” a declarat acesta. În momentul descoperirii crucii, Marian l-a strigat pe vecinul său care se afla în fața casei, pe Iulian Demian ca să vină să o vadă. Acesta și-a dat căciula din cap și a făcut cruce, zicând: ,,Doamne, mare e puterea lui Dumnezeu!”
Localnicul dorește să lăcuiască crucea și să o pună la loc de cinste în camera țărănească pe care o deține.
Rămâne o enigmă dacă acea cruce este un mesaj trimis de Sus.
Maria-Nicoleta PĂDUREANU, student Jurnalism, UTCN; CUNBM.
About author
You might also like
Cornelia Negruț (PRO România): Lipsa de soluții a guvernului a dus la explozia numărului îmbolnăvirilor cu COVID-19
Guvernanții au avut la dispoziție aproape o jumătate de an pentru a se pregăti pentru valul doi al pandemiei coronavirusului, iar acum, când sunt din nou nepregătiți, aruncă iar vina
Primarul PNL, Gavril Ropan: ”DESCENTRALIZAREA, subiectul principal al întâlnirii Ligii Aleșilor Locali”
Președintele Klaus Iohannis a participat, ieri, la Sala Polivalentă, la reuniunea Ligii Aleşilor Locali PNL, eveniment la care au luat parte aproximativ 5.000 de membri ai PNL, primari, preşedinţi de
Și MAȘINILE de LUX se pregătesc de SĂRBĂTORI la Dr. – JANTE – Dani. COMENZI pentru ANVELOPE noi direct din ATELIER
Și mașinile de lux se pregătesc pentru sărbătorile de iarnă pentru că între atelierul lui Moș Crăciun și atelierul doctorului de jante, Dr. – JANTE – Dani din Tăuții Măgherăuș,
0 Comments
No Comments Yet!
You can be first to comment this post!