De ce Gheorghe Mihai Bârle NU POATE FI SUBPREFECT așa cum vrea PNL Maramureș
În cadrul unei conferințe de presă de azi, președintele Ionel Bogdan a precizat faptul că Gheorghe Mihai Bârle este singurul nominalizat pentru funcția de subprefect al județului Maramureș, după ce a precizat și faptul că funcția de prefect revine, în mod cert, Partidului Mișcarea Populară.
Detectivul de Presă ȘOC! a studiat legile și a constatat următoarele, având în vedere faptul că propunerea PNL pentru acest post de funcționar public, Gheorghe Mihai Bârle, are vârsta de 68 de ani.
Potrivit Legii nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, vârsta standard de pensionare este de 65 de ani pentru bărbați și 63 de ani pentru femei, iar în ceea ce privește stagiul complet de cotizare, acesta este de 35 de ani, atât pentru femei, cât și pentru bărbați.
În ceea ce privește încetarea raportului de serviciu al funcționarilor publici, art. 98 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, republicată, modificată și completată prin Legea nr. 156/2018, stabilește că „raportul de serviciu existent încetează de drept (…) c) la data îndeplinirii cumulative a condițiilor de vârstă standard și a stagiului minim de cotizare pentru pensionare dacă persoana care are competență de numire în funcția publică nu dispune aplicarea prevederilor alin. (3)”, adică dacă funcționarul public nu mai îndeplinește una dintre condițiile prevăzute la art. 54 lit. a) (nu mai „are cetățenia română și domiciliul în România”), lit. d) (nu mai „are capacitate deplină de exercițiu”) și lit. f) (nu mai „îndeplinește condițiile de studii prevăzute de lege pentru funcția publică”).
Funcționarul public, femeie sau bărbat, poate fi menținut în funcția publică deținută maximum 3 ani peste vârsta standard de pensionare, cu posibilitatea prelungirii anuale a raportului de serviciu. În acest sens, persoana interesată trebuie să formuleze și să depună o cerere cu 2 luni înainte de data îndeplinirii cumulative a condițiilor de vârstă standard și a stagiului minim de cotizare pentru pensionare și cu aprobarea conducătorului autorității sau instituției publice, cerere prin care să își manifeste expres voința de a continua activitatea, cu precizarea perioadei pentru care dorește acest lucru.
Oricum o luăm, 65 + 3 = 68. Adică exact vârsta la care Gheorghe Mihai Bârle împlinește și vârsta de pensionare normală și cea de prelungire.
Dacă mai adăugăm că are pensie de parlamentar și pensie de vârstă iar în mediul universitar mai poate preda doar în regim de plata cu ora, nu înțelegem de ce PNL Maramureș se amăgește și nu se gândește la un “cal” mai tânăr.
Cu alte cuvinte, vorba lu Băse: Adio PD, adio PDL! PDL din PNL, zicem noi.
Detectivul de Presă ȘOC!
About author
You might also like
Pantofi sport în valoare de peste 16.000.000 lei, reținuți de inspectorii vamali
Inspectorii vamali din cadrul Biroului Vamal de Frontieră Constanța Sud au reținut aproximativ 7.000 perechi de pantofi sport susceptibili de a fi contrafăcuți. Încălțămintea are o valoare totală de aproximativ
Dezvoltare PARC SPECIALIZARE INTELIGENTĂ Baia Sprie
U.A.T. Județul Maramureș prin Consiliul Județean Maramureș, implementează în calitate de beneficiar al contractului de finanțare nr. 20/12.04.2024, proiectul intitulat „Dezvoltare Parc Specializare Inteligentă Baia Sprie”, cod SMIS alocat 301602,
INSPECTORATUL Școlar – REACȚIE promtă la DOUĂ ore de la LIVE-ul Detectivului: PRIMIREA CADOURILOR este CORUPȚIE!
Azi, Detectivul de Presă ȘOC! a realizat o transmisiune live pe pagina de Facebook prin care solicită stoparea fenomenului de strângere de bani, din partea părinților, pentru cadouri de Crăciun
0 Comments
No Comments Yet!
You can be first to comment this post!