De fiecare dată când pășesc în Palatul Europei din Strasbourg și văd „Rugăciunea” lui Constantin Brâncuși am un sentiment de mândrie. Cristian Niculescu Țâgârlaș, senator PNL
Prezența operei sale într-un loc atât de important, unde se decid direcțiile viitorului european, reprezintă un simbol al contribuției noastre la civilizația universală.
Astăzi, de Ziua Brâncuși, este un moment potrivit să reflectăm asupra impactului culturii naționale și a locului pe care România îl ocupă în patrimoniul universal.

Este important să păstrăm vie această moștenire, să o protejăm și să o promovăm.
Cristian Niculescu Țâgârlaș, senator PNL Maramureș
About author
You might also like
Moțiunea PSD este un exercițiu de retorică populistă pe care îl practică de foarte mulți ani, cu succes din ce în ce mai mic
PSD este groparul proiectelor cu fonduri europene! PSD este groparul proiectelor cu fonduri europene în România, este partidul care nu știe și nu poate să facă investiții în beneficiul românilor,
Cum a arătat prima zi a lui Donald Trump la Casa Albă: Măsuri pentru limitarea imigrației, oprirea pe loc a siteului unde se făceau programările și anularea celor deja făcute, precum și retragerea SUA din Acordul de mediu de la Paris. Circa 1.600 de susținători, grațiați
Președintele Donald Trump a revenit luni la Casa Albă și a semnat zeci de ordine executive care produc schimbări fundamentale în politica internă și externă a SUA, relatează The New York
Dosar penal – A accidentat un pieton. Ulterior impactului, a mutat mașina în afara părții carosabile
Ieri, 27 decembrie, în jurul orei 18:45, polițiștii au fost solicitați să intervină pentru soluționarea unui accident de circulație produs în localitatea Repedea. Din primele verificări efectuate de polițiști a
0 Comments
No Comments Yet!
You can be first to comment this post!